Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu începe să se enerveze pe Cîrstoiu /„Trebuia să facă deja conferinţa de presă ca să explice acuzațiil /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar ploile rămân până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

Avertizare meteo de vreme rea! Urmează două zile cu intensificări ale vântului și precipitații moderate cantitativ

Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au emis, joi, o avertizare meteo de vreme rea.

Avertizarea intră în vigoare joi, 6 aprilie, ora 16.00, și va fi valabilă până sâmbătă, 8 aprilie, ora 18.00. Avertizarea este valabilă pentru întreg teritoriul.

În intervalul menționat, vor fi precipitații mai ales în regiunile nordice, estice și centrale, precum și la munte, unde se vor cumula cantități de 15-20 l/mp și izolat 25 l/mp.

Vor fi ploi, mai ales averse și se vor semnala descărcări electrice, iar în Maramureș și Transilvania, începând cu dimineața zilei de vineri (7 aprilie) temporar precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare.

În zona montană vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, mai ales la altitudini de peste 1.500 m, iar vântul va avea intensificări cu viteze de peste 70-80 km/h, viscolind și spulberând zăpada, în special pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură.

Intensificări ale vântului vor fi și în restul teritoriului, cu rafale de până la 50-60 km/h.

În cursul nopților de vineri spre sâmbătă (7/8 aprilie) şi sâmbătă spre duminică (8/9 aprilie) se va produce brumă local în Maramureș, Transilvania, Oltenia, nordul Munteniei şi pe arii restrânse în rest.

În funcţie de evoluţia fenomenelor meteo prognozate, Administraţia Naţională de Meteorologie își asumă posibilitatea de a actualiza prezentul mesaj.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv