Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au emis, marți, mai multe avertizări meteo de vreme rea.
În primul rând avem o avertizare generală care privește întreg teritoriul țării și este valabilă de marți, 13 februarie, ora 20.00 și până joi, 15 februarie, ora 15.00.
În intervalul menționat, precipitațiile vor fi în extindere, dinspre sud-vest și vor cuprinde toată țara. În sudul și în estul teritoriului se vor cumula local 15-20 l/mp și pe spații restrânse, în special la deal și la munte, peste 25-30 l/mp. În Dobrogea va ploua, în Câmpia Română vor predomina ploile, în Câmpia de Vest se vor semnala precipitații mixte, iar în restul țării vor fi mai ales ninsori.
Se va depune strat de zăpadă, local consistent în zonele montane și submontane, iar în a doua parte a intervalului și în Moldova.
Începând din seara zilei de miercuri, 14 februarie, precipitațiile vor fi în restrângere către est-nord-est.
Vântul se va intensifica temporar în majoritatea regiunilor. Vor fi perioade de timp cu rafale de 45-55 km/h în sud, în centru și în est, iar la munte peste 70-80 km/h, astfel că ninsoarea va fi viscolită, iar vizibilitatea scăzută.
Vor fi condiții pentru depuneri de polei sau ghețuș.
Avem o avertizare meteo COD GALBEN de ninsori abundente pentru perioada marți, 13 februarie, ora 22.00 – miercuri, 14 februarie, ora 11.00.
În perioada respectivă, în Munții Banatului, în Carpații Meridionali, apoi și în cei de Curbură, precum și în zona deluroasă din Banat, Oltenia și Muntenia vor fi ninsori însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze în general de 50-55 km/h, iar la altitudini de peste 1.500 m cu rafale de peste 80 km/h, astfel că vor fi intervale cu ninsoare viscolită și vizibilitate redusă.
Sunt vizate de această avertizare județele Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova și Sibiu.
O a doua avertizare COD GALBEN de ninsori abundente a fost emisă pentru perioada miercuri, 14 februarie, ora 11.00 – joi, 15 februarie, ora 11.00.
În perioada respectivă, ninsori temporar însemnate cantitativ (în general 20-25 l/mp) cu depunere de strat de zăpadă consistent vor fi în estul Carpaților Meridionali, în Carpații Orientali, în cea mai mare parte a Moldovei și local în nordul Munteniei.
Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze în general de 45-50 km/h, iar la altitudini de peste 1.500 m, în special în Carpații de Curbură, cu rafale de peste 70 km/h, astfel că vor fi intervale cu ninsoare viscolită și vizibilitate redusă.
Această avertizare vizează județele Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Harghita, Bacău, Vaslui, Brașov, Covasna, Vrancea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.