Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cîrstoiu se disculpă: „Nu sunt incompatibil, există o decizie a ÎCCJ” / /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar mai există ploi până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

Avertizări meteo COD GALBEN și COD PORTOCALIU de ploi torențiale

Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au emis, luni dimineața, două noi avertizări meteo de ploi torențiale.

ploi

Astfel, a fost emis un cod galben de ploi pentru perioada 19 septembrie, ora 10.30 – 20 septembrie, ora 21.00. Codul respectiv vizează aproape toată țara, cu excepția unor județe care, în perioada 19 septembrie, ora 15.00 – 20 septembrie ora 12.00, vor fi sub atenționare cod portocaliu de ploi torențiale.

În perioada în care va fi codul galben în vigoare trebuie să ne așteptăm la “ploi cu caracter temporar în toată ţara şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi frecvent 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 40-50 l/mp. La începutul perioadei avertizate, cu precădere în regiunile sudice şi sud-estice, ploile vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi izolat de grindină. În a doua parte a zilei de 20 septembrie, ploile însemnate cantitativ se vor semnala în special în sud-vest”.

Codul portocaliu vizează în special “judeţele Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Tulcea, Brăila şi Buzău şi zona de munte a judeţelor Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Gorj. În aceste zone ploile vor avea caracter torenţial şi se vor cumula local 60-80 l/mp”.

Specialiștii ANM atrag atenția că “temperaturile vor scădea semnificativ în toate regiunile, astfel că pe parcursul zilelor de marţi, 20 septembrie şi miercuri, 21 septembrie, vremea va deveni rece pentru această dată în toată ţara”.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv