România va avea un sistem informatic național integrat de evidență a creanțelor provenite din infracțiuni în septembrie 2018, a declarat directorul Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), Cornel Călinescu, precizând că “în viziunea noastră, perioada de implementare este una foarte scurtă”.
“Este vorba de intervalul noiembrie, astăzi începem formal activitatea în acest proiect, și ne așteptăm ca în anul 2018, undeva în septembrie, să finalizăm implementarea proiectului”, a arătat directorul ANABI.
Ținta acestui proiect este sprijinirea în crearea unui registru național care să țină o evidență clară, a precizat el.
“Vom avea evidența tuturor sechestrelor, tuturor ordinelor de confiscare, ordine internaționale dispuse în acest domeniu, acordurile de partajare, diferite jurisdicții și executarea amenzilor sau deciziile instanțelor privind prejudiciilor aduse instituțiilor publice”, a spus Călinescu.
El a explicat că este vorba de un proiect finanțat din fonduri elvețiene iar “în viziunea noastră, resursele sunt adecvate și suficiente pentru ceea ce ne-am propus”.
Șeful aNABI a subliniat că acest soft va avea capacitatea de a sprijini și de a înlocui resursele umane alocate la început pentru a face această muncă.
Studiul în acest caz va implica aproape tot sistemul judiciar: “Acest studiu va implica toți reprezentanți instituțiilor publice cu atribuții în acest domeniu, am în vedere colegii de la poliție, colegii procurori, instanțele judecătorești, executorii judecătorești, colegii din finanțe, ANAF, Ministerul Justiției și foarte posibil pe parcurs, de asemenea, să implicăm și alte autorități care într-un mod mai amplu sau mai redus au implicații în procedurile legate de indisponibilizarea bunurilor”.