Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cătălin Cîrstoiu și-a anulat toate ieșirile publice, după ce a fost reclamat la DNA și ANI de Emanuel Ungureanu / JUSTIȚIE: Iohannis a avizat începerea urmăririi penale a lui Petre Roman și Voican Voiculescu în dosarul Mineriadei / ANM: Vreme extrem de caldă până miercuri, apoi temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

CCR: Guvernul Ponta a transferat ilegal de la RA-APPS la SRI reședința lui Ceaușescu de la Olănești

Curtea Constituțională a României (CCR) a constatat că transferul de la RA-APPS la SRI a reședinței lui Ceaușescu de la Olănești, prin OUG 114/2013 adoptată de Guvernul Ponta, s-a făcut cu încălcarea unei hotărâri judecătorești a Tribunalului București.

Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor a două articole din OUG 114/2013 privind modificarea titularilor dreptului de administrare a unor imobile aflate în domeniul public și privat al statului a fost ridicată de Ana Mazilu, parte într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului București.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că adoptarea ordonanței de urgență nu a ținut cont de o hotărârea definitivă și irevocabilă, în sensul respectării dreptului de proprietate și folosință în ce privește un teren în suprafață de 6,8 hectare, amplasat pe raza stațiunii Băile Olănești din județul Vâlcea.

În motivarea deciziei CCR se menționează că Ana Mazilu și alte două persoane au început încă din anul 2002 demersurile legale pentru revendicarea respectivei suprafețe de teren, iar în momentul emiterii ordonanței de urgență obținuseră câștig de cauză inclusiv la Înalta Curte de Casație și Justiție.

“Cunoscând și consemnând chiar în cuprinsul notei de fundamentare (…) această schimbare a regimului juridic al terenului, Guvernul a procedat, cu încălcarea obligației stabilite de instanța de judecată și, implicit, a dreptului de proprietate al autoarei excepției de neconstituționalitate, recunoscut prin această hotărâre judecătorească, la efectuarea unor acte de dispoziție privind întregul imobil, construcție și teren aferent (cuprinzând și terenul în cauză). Or, la acel moment, Guvernul nu mai putea dispune asupra acestui teren, ci era obligat la respectarea hotărârii judecătorești irevocabile și la executarea acesteia, în condițiile prevăzute de lege, respectiv la respectarea dreptului de proprietate al reclamanților”, se arată în motivare.

În opinia judecătorilor constituționali, dispozițiile din OUG 114/2013 încalcă, prin nesocotirea unei hotărâri judecătorești, atât principiul separației puterilor în stat, cât și prevederile care consacră și ocrotesc dreptul de proprietate privată, cuprinse în Constituție și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

CCR a constatat, totodată, că la adoptarea OUG 114/2013 nu au fost respectate condițiile care, potrivit jurisprudenței în materie, trebuie întrunite în mod cumulativ: existența unei situații extraordinare, reglementarea acesteia să nu poată fi amânată și urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței.

“Curtea constată că prevederile legale criticate nu sunt motivate sub aspectul existenței unei situații extraordinare și a urgenței, și nici nu îndeplinesc condițiile cumulative prevăzute în Constituție și relevate constant în jurisprudența Curții Constituționale, pentru a justifica reglementarea lor prin ordonanță de urgență a Guvernului și, prin urmare, încalcă prevederile art.115 alin.(4) din Constituție”, se mai menționează în motivare.

Ordonanța de urgență ce prevedea transferul clădirii și terenului reprezentând fosta reședință a lui Nicolae Ceaușescu de la Olănești a fost motivată prin “necesitatea luării unor măsuri necesare pentru asigurarea desfășurării în condiții optime a activităților specifice ale Serviciului Român de Informații”, potrivit notei de fundamentare întocmită de Guvernul Ponta.

35 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv