Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

EDUCAȚIE: Rezultatele de la Evaluarea Națională, înainte de contestații /  POLITICĂ: Parlamentul nu intră în vacanță / Va fi sesiune extraordinară între 1 – 5 iulie / 

Breaking News:
 

Cod ROŞU de inundaţii: Sute de gospodării afectate, zeci de persoane evacuate

În urma avertizărilor nowcasting Cod Roşu, Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații, emise de hidrologi marți și în noaptea de marți spre miercuri pentru judeţele Bistriţa-Năsăud, Constanţa şi Sălaj -și anunţate prin sistemul RO-ALERT -, pompierii au intervenit în 10 judeţe, pentru a ajuta la evacuarea apei din peste 300 de gospodării, cel mai grav fiind afectat judeţul Bistriţa-Năsăud, unde au fost inundate 13 localităţi, iar 81 de persoane au fost evacuate temporar.

În urma manifestării fenomenelor meteorologice periculoase au fost înregistrate efecte de vreme rea în 32 localităţi din 10 judeţe (Bistriţa Năsăud, Braşov, Cluj, Covasna, Hunedoara, Harghita, Maramureş, Sibiu, Sălaj şi Satu Mare).

Pompierii au ajutat la evacuarea apei din 332 gospodării, precum şi la curăţarea de aluviuni şi facilitarea scurgerii apei pentru 35 poduri şi podeţe.

„Cel mai grav afectat a fost judeţul Bistriţa-Năsăud, unde s-au înregistrat inundaţii în 13 localităţi. Având în vedere nivelul apei din curţi, 81 de persoane din localităţile Bistriţa şi Budacu de Jos au fost evacuate temporar, urmând să se întoarcă în locuinţe după retragerea apelor. De asemenea, alte 5 persoane din localitatea Valea Tureacului au fost evacuate preventiv la rude din cauza unei alunecări de teren care le pune în pericol locuinţa”,  informează, miercuri, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Totodată, pe timpul furtunii, circulaţia feroviară a fost blocată temporar pe tronsonul de cale ferată Sărmăşag – Zalău din judeţul Sălaj, iar circulaţia rutieră a fost afectată temporar pe trei drumuri judeţene (DJ 110B/SJ, DJ 109K/SB, DJ 105/SM) şi un drum comunal (DC9/CV).

Potrivit IGSU, miercuri dimineaţă mai sunt în desfăşurare intervenţii pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor doar în judeţul Bistriţa-Năsăud. Pompierii acţionează cu motopompe pentru evacuarea apei din gospodăriile cetăţenilor, dar şi cu mijloace specifice pentru înlăturarea aluviunilor şi materialelor rămase în urma scurgerii apelor.

„Totodată, sunt atent monitorizate cursurile de apă vizate de avertizările hidrologilor, fiind amenajate baraje din saci de nisip, dar şi alte lucrări de apărare la inundaţii care să nu permită pătrunderea apei în gospodării. În contextul creşterilor de debite pe mai multe cursuri de apă din ţară, atragem atenţia populaţiei din zonele vizate să nu traverseze râurile prin apă şi să nu se apropie de malurile acestora”, informează IGSU.

7 Shares