Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Iohannis i-a numit pe Doru Mărieș, Ion Caramitru și Dan Voinea în Consiliul Național al Institutului Revoluției

Președintele Klaus Iohannis a numit vineri, printr-un decret, 6 membri ai Consiliului Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989.

Teodor Doru) Mărieș

Potrivit Administrației Prezidențiale, este vorba de Ion Leonida Horia Caramitru, Radu Filipescu, Nicoleta-Lorena Giurcanu (Matei), Teodor Doru Mărieş, Florian Răzvan-Mihalcea și Dan Voinea. 

Teodor Mărieș. Este președintele Asociației 21 Decembrie 1989. În decembrie 1989, s-a aflat în stradă, militând împotriva regimului comunist. S-a implicat activ pentru continuarea cercetărilor în dosarele Revoluției și Mineriadei, a luptat pentru drepturile revoluționarilor și a făcut greva foamei pentru Legea Imprescriptibilității Crimei și Legea Lustrației. Grație lui Doru mărieș au fost redeschise dosarele Revoluției și mineriadei, clasate inițial de Parchetul General.

Ion Caramitru. Este actor, regizor, președinte al UNITER și director al Teatrului Național din București. S-a remarcat ca oponent al regimului comunist, fiind una dintre figurile centrale ale Revoluției Române din decembrie 1989. Pe data de 22 decembrie 1989, a anunțat, în direct, la Televiziunea Română, fuga soților Ceaușescu și căderea regimului comunist.

Radu Filipescu. A fost disident anticomunist, în perioada 1983-1986 fiind închis pentru propagandă împotriva orânduirii socialiste. După Revoluția Română din decembrie 1989, a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi preşedinte în perioada 1998 – 2012, membru fondator al APADOR-CH, membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Revoluţionarilor fără Privilegii. Este absolvent al Facultății de Electronică și Telecomunicații din cadrul Institutului Politehnic București.

Nicoleta-Lorena Giurcanu (Matei). A ieșit în stradă, în decembrie 1989, la vârsta de 14 ani, alături de tatăl și fratele său pentru a scanda lozinci împotriva regimului comunist. A fost arestată și bătută cu brutalitate, fiind trimisă ulterior, alături de fratele ei, într-o casă de corecție unde a fost supusă unor tratamente umilitoare.

Florian Răzvan-Mihalcea. Este, în prezent, președintele Societății Timișoara, asociație înființată de un grup de intelectuali timișoreni, participanți la Revoluția din decembrie 1989. A fost unul dintre inițiatorii „Proclamației de la Timișoara” și una dintre persoanele care au făcut presiuni pentru adoptarea unei legi a lustrației.

Dan Voinea, general și magistrat român. A fost procuror în procesul Elenei și al lui Nicolae Ceaușescu. A instrumentat Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 și Dosarul Revoluției din decembrie 1989.

246 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv