Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Iohannis, învins de Dragnea și Tăriceanu: Sunt obligat să promulg Legea 304/2004 privind organizarea judiciară

La o zi după întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă, președinte Klaus Iohannis a ieșit joi cu o declarație de presă la Palatul Cotroceni, pentru a ne anunța că a epuizat toate căile de atac și este obligat să promulge una dintre Legile Justiției.

“În acest moment, în privința Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, am epuizat toate căile de atac și, prin urmare, sunt obligat prin Constituție să promulg această lege”, a spus șeful statului.

Iohannis a criticat PSD-ul condus de condamnatul Dragnea, dar nu a făcut același lucru și în privința ALDE, condusă de Tăriceanu, care este achitat în primă instanță pentru mărturie mincinoasă.

Totodată, președintele a amintit căile de atac pe care le-a “epuizat”.

“Legile Justiţiei au devenit cel mai dezbătut subiect public de când PSD se află la guvernare, ceea ce spune totul despre priorităţile acestui partid. Au început cu celebra Ordonanţă 13 şi au continuat cu modificările legilor în Parlament. Suntem într-o situaţie delicată şi asta numai şi numai din cauza modului în care coaliţia majoritară a ştiut să legifereze într-un mod lipsit de transparenţă. Timp de un an și jumătate, cu toate că au fost nenumărate semnale de atenţionare, inclusiv din CSM, care răspunde de independenţa Justiţiei, au legiferat cum au dorit. Şi cum m-am exprimat acum câteva zile – legiferează prost. Calitatea legiferării este proastă şi rezultatul este foarte, foarte îngrijorător”, a spus el.

“Voi sesiza CCR pentru Legea 303”

Şeful statului a precizat că va sesiza Curtea Constituţională referitor la modificările aduse Legii 303 din anul 2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor.

“Referitor la a doua dintre aceste legi, Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, voi sesiza Curtea Constituţională, cu solicitarea fermă de a ţine cont de opiniile Comisiei de la Veneţia. Ţin să atrag atenţia parlamentarilor din actuala majoritate că loialitatea lor trebuie să fie faţă de alegătorii care i-au trimis în Parlament, să facă legi bune pentru România şi pentru români. Loialitatea parlamentarilor trebuie să fie faţă de românii care îşi doresc ca România să rămână în UE şi să rămână o ţară reprezentată în lume şi care doresc să fie reprezentaţi în mod demn. Nu trebuie să facem legi pentru că nişte lideri politici vor să scape de dosare”, a a mai spus Klaus Iohannis.

“Niciun decident politic nu are mandat de la români să facă aşa ceva. Faptul că cineva sau un partid a fost ales să conducă înseamnă că a fost ales să conducă pentru România, pentru români şi nu pentru a scăpa un lider politic de închisoare. În România, standardul legislativ nu poate să fie dosarul penal al unui lider sau altuia. În România, standardul trebuie să redevină respectul pentru normele de drept intern european şi naţional şi în primul rând trebuie să se revină la respectul pentru Constituţie”, a adăugat el.

2 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv