Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cătălin Cîrstoiu și-a anulat toate ieșirile publice, după ce a fost reclamat la DNA și ANI de Emanuel Ungureanu / JUSTIȚIE: Iohannis a avizat începerea urmăririi penale a lui Petre Roman și Voican Voiculescu în dosarul Mineriadei / ANM: Vreme extrem de caldă până miercuri, apoi temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

Judecătorul care trebuia să decidă soarta șefului Armatei cere să se abțină

Judecătorul Silviu Barbu de la Curtea de Apel Bucureşti, care trebuia să decidă, marți, dacă anulează decretul președintelui Klaus Iohannis de prelungire a mandatului șefului Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, a făcut cerere de abţinere în acest dosar.

“În presă a fost pusă la îndoială, mai voalat, imparţialitatea acestui complet. Instanţa înţelege să se abţină pentru a se salvgarda principiul imparţialităţii. Cererea de abţinere o să meargă la completul următor”, a anunţat judecătorul marți, în sala de judecată.

Silviu Barbu a mai făcut o cerere de abţinere, însă i-a fost respinsă pe 6 martie.

G4Media.ro a scriscă soţia judecătorului Silviu Barbu este Elena Barbu, preşedinte al Curţii de Apel Braşov. Ea este unul dintre semnatarii scrisorii adresate CSM de preşedinţii şi vicepreşedinţii curţilor de apel, în care se solicită luarea unor măsuri în cazul protestelor organizate de magistraţi împotriva OUG 7 pe legile Justiţiei.

În articolul publicat de G4Media.ro se afirmă că Elena Barbu este preşedinte interimar la Curtea de Apel Braşov, mandatul său fiind prelungit cu 6 luni de Secţia pentru judecători a CSM, condusă de Lia Savonea, care este considerată “o apropiată a PSD”.

MApN a depus la Curtea de Apel Bucureşti două acţiuni în contencios administrativ având acelaşi obiect: “anulare act administrativ + suspendare decizia nr. 1.331/28.12.2018”.

Cele două acţiuni au fost introduse în instanţă pe 11 şi 14 ianuarie, fiind repartizate judecătorilor Vasile Bîcu şi Silviu Barbu.

În primul proces, Administraţia Prezidenţială a cerut conexarea celor două dosare, susţinând că cererile depuse de MApN sunt identice şi nu pot fi dezbătute separat. În replică, MApN a susţinut contrariul,  invocând că prima se întemeiază pe articolul 14 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, iar a doua, pe articolul 15 din acelaşi act normativ.

Instanţa a dat dreptate MApN şi a respins cererea de conexare.

Totodată, instanța a suspendat aplicarea decretului semnat de Iohannis, astfel că generalul Ciucă nu mai este șeful Armatei, funcția fiind ocupată în prezent de înlocuitorul său.

Ulterior, reprezentantul MApN a anunţat că renunţă în primul dosar la capătul de cerere privind anularea decretului semnat de Iohannis, iar judecătorul Vasile Bîcu a decis, pe 31 ianuarie, suspendarea decretului semnat de şeful statului.

Pe 28 decembrie 2018, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a semnat decretul prin care îi prelungeşte mandatul generalului Nicolae Ciucă la conducerea SMAp, respingând propunerea făcută de ministrul Apărării, Gabriel Leş, privind numirea generalului Dumitru Scarlat – care însă încălca legea, deparece acesta nu este șef de armă.

48 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv