Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu îi transmite din Qatar lui Cîrstoiu: „Să răspundă la toate acuzațiile. Eu nu i-am cerut lămuriri, dânsul trebuie să se explice bucureștenilor” /JUSTIȚIE: Fost director alTermocentralei Rovinari, trimis în judecată pentru luare de mită / ANM: Vreme ploioasă, temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

Junker: Nu trebuie să exportăm în Europa conflicte interne. Iohannis: Pentru mine, statul de drept nu este negociabil

Preşedintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, a avut vineri dimineață o întâlnire la Palatul Cotroceni cu președintele României, Klaus Iohannis, după care a susținut o conferinţă de presă comună cu acesta.

Junker a declarat că nu trebuie exportate în Europa “conflicte interne”:

“Cred că preşedinţia română va putea să aibă o contribuţie foarte semnificativă, pentru a demonstra că toţi cei care pretind că în Europa sunt două blocuri, cei din Vest şi cei din Est, că există o fragmentare internă, să le arate că nu au dreptate, că Europa respiră cu aceşti doi plămâni şi că Europa, în timpul preşedinţiei române şi apoi, poate să acţioneze organizat şi ordonat. Ar fi foarte bine ca în interiorul ţării dumneavoastră să existe o atmosferă şi un spirit de consens care să permită ca Europa să avanseze. Nu trebuie să exportăm în Europa conflicte interne şi nici nu putem să ne angajăm într-o polemică fără sens şi fără scop, pentru că acest lucru va duce la multe probleme interne şi externe. România vrea să fie de folos Europei şi, de aceea, trebuie să stabilească la nivel intern condiţiile preliminare care să îi permită să aibă o preşedinţie de succes. Deci, de aceea, cred că pentru prima preşedinţie română există toate şansele să fie o mare preşedinţie”.

Klaus Iohannis a declarat că statul de drept nu este o chestiune negociabilă:

“Ştiţi foarte bine că, pentru mine, statul de drept din România nu este negociabil. Această poziţie am reiterat-o de multe ori şi voi rămâne la această opinie. Discuţia pe legile Justiţiei şi pe coduri din România este o discuţie complicată care se poartă de doi ani deja şi sper să existe la toţi cei implicaţi înţelepciunea de a duce această discuţie spre un final care este conform nu numai cu aşteptările mele, ci este în conformitate cu aşteptările românilor, Comisiei de la Veneţia şi GRECO. Noi nu putem în România să construim un sistem de Justiţie care nu este compatibil cu celelalte sisteme de Justiţie din Europa şi, mai mult, noi, prin aderarea la UE, ne-am dorit să fim parte a unui spaţiu de valori şi dorim să rămânem acolo. Acest spaţiu de valori cuprinde şi principiile şi regulile de bază ale unui stat de drept”.

El a arătat că discuţia cu privire la statul de drept va fi continuată în România, punctând că nu are de gând să facă rabat de la valorile şi principiile UE.

Şeful statului a subliniat că problemele de politică internă nu trebuie să afecteze preşedinţia Consiliului UE:

“Această discuţie, după cum am putut cu toţii să observăm, din păcate, nu îmbunătăţeşte imaginea României şi asta este o problemă pe care trebuie să o avem în vedere, însă, în ceea ce priveşte afacerile europene, eu sunt convins că vom găsi, împreună cu Guvernul, abordările potrivite pentru a atinge obiectivele pe care ni le-am propus în timpul acestei preşedinţii de şase luni la Consiliul Uniunii Europene. Problemele de politică internă nu trebuie să afecteze demersurile pe care le facem în cadrul preşedinţiei şi acest lucru cred că a fost foarte bine înţeles de toate părţile”. 

74 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv