Abia numit șef la Autoritatea Electorală Permanente (AEP), Constantin Mitulețu, a suspendat toate controalele la partide în privința cheltuirii subvențiilor de la stat în anii 2017 și 2018, invocând “nerespectarea prevederilor legale”, informează, joi, AEP.
Mitulețu a fost numit în funcție la propunerea liderului PSD, Liviu Dragnea, partidul său fiind vizat de o anchetă a DNA în cazul utilizării subvențiilor primite în alte scopuri decât au fost declarate.
AEP arată, într-un comunicat, că noul președinte al instituției, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, a făcut o analiză privind controalele legate de subvenţia de la bugetul statului acordată formaţiunilor politice în anii 2017 şi 2018, iar în urma acesteia a decis să fie suspende verificările la toate partidele politice.
Iată precizările lui Mitulețu-Buică:
- Controalele la toate formaţiunile politice privind subvenţiile de la bugetul statului primite de acestea în anul 2017 au fost demarate în luna noiembrie a anului trecut.
- Niciunul dintre aceste controale nu a fost finalizat, acestea urmând să se materializeze după realizarea controalelor conform prevederilor legale, împreună şi simultan cu Curtea de Conturi a României.
- Precizăm că, potrivit art. 42 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată cu modificările şi completările ulterioare, controlul privind subvenţiile de la bugetul de stat va fi efectuat în mod simultan şi de Curtea de Conturi a României, conform dispoziţiilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României, republicată cu modificările şi completările ulterioare.
- Mai menţionăm că, prin Protocolul de colaborare încheiat în iunie 2012 între Autoritatea Electorală Permanentă şi Curtea de Conturi a României, cele două instituţii trebuie să includă în planul de control al fiecăreia în parte perioadele în care se vor desfăşura controale simultane la sediile centrale ale partidelor politice care primesc subvenţii de la bugetul de stat. Documentul mai prevede că, pe parcursul lunii octombrie a fiecărui an, cele două instituţii trebuie să decidă, în cadrul unei întâlniri de lucru, calendarul acţiunilor de control simultan la partidele politice finanţate de la bugetul de stat, pentru anul următor.
- În data de 16.01.2019, Curtea de Conturi a României a transmis Autorităţii Electorale că plenul său a aprobat planul de control al subvenţiilor de la bugetul de stat acordate partidelor politice în anii 2017 şi 2018, respectiv perioada 26.08 – 12.11.2019.
- În data de 12.03.2019, Autoritatea Electorală Permanentă a solicitat Curţii de Conturi a României o întâlnire de lucru în vederea stabilirii calendarului acţiunilor de control simultan pentru fiecare formaţiune politică supusă controlului, în perioada propusă de Curtea de Conturi a României.
- În concluzie, verificările efectuate de către departamentul de specialitate al AEP la partidele politice privind subvenţiile primite de la bugetul statului în anii 2017 şi 2018 au fost suspendate din cauza nerespectării prevederilor legale şi vor fi reluate, împreună şi simultan cu Curtea de Conturi a României, conform unui calendar de control agreat de ambele părţi”.
Dragnea nu-l mai pune pe Mircea Drăghici șef la AEP. Noua propunere
Renunțarea la Drăghici survine după ce DNA a început, pe 8 februarie, urmărirea penală în cazul utilizării subvențiilor primite de PSD în alte scopuri decât au fost declarate.
Partidele penale PSD + ALDE au primit 22,75 milioane de euro din BANII PUBLICI în 2018! Anul acesta, PSD a majorat la 54 milioane euro subvențiile partidelor, din care și-a tras partea leului: 27 de milioane de euro!
Mai precis, Drăghici ar fi folosit bani din subvenția partidului pentru achiziționarea unor mașini pe care le folosesc el și soția sa.
Însă Drăghici este trezorierul PSD, precum și inițiatorul modificării legii finanțării partidelor politice, prin care s-a majorat excesiv sumele acordate de stat formațiunilor politice.
AEP este instituția care verifică, printre altele, și modul cum sunt cheltuiți banii publici de către partide.