Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ministrul Boloș a inițiat un proiect de HG pentru prelungirea cu încă 3 luni a plafonării tarifelor RCA / 

Breaking News:

Parchetul General: Numai SRI deţine semnalul tehnic pentru mandatele de supraveghere

Parlamentul trebuie să reglementeze şi ce se va întâmpla cu serviciul tehnic înfiinţat în Parchetul General.

Tamara Manea, procuror-şef la serviciul documentare şi statistică judiciară din cadrul Parchetului General, le-a explicat marţi parlamentarilor din Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, care discută respingerea OUG 6/2016, că SRI este singura instituţie abilitată să emită semnalul tehnic pentru mandatele de supraveghere tehnică.

Iată precizările procurorului;

„La nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Casaţie şi Justiţie s-au efectuat două analize. O analiză privind efectele produse de OUG 6 în activitatea procurorilor şi o altă analiză este cea a protocolului încheiat în baza acestei OUG între PÎCCJ şi SRI, protocol încheiat la 7 decembrie 2016, dar care a fost denunţat în martie 2017, deci a fost o perioadă între 7 decembrie şi martie 2017 în care a existat acest protocol. Prima analiza referitoare la efectele acestei OUG.

Înfiinţarea serviciului tehnic la nivelul PICCJ, ceea ce a presupuns detaşarea unor ofiţeri de poliţie în cadrul PICCJ. Şi pe noi ne-a preocupat perioada dintre adoptarea OUG 6/2016 şi adoptarea OUG 78/2017.

Există o perioadă între martie-noiembrie care rămâne neacoperită, în această perioadă şi la DIICOT şi la PÎCCJ au fost detaşaţi agenţi şi ofiţeri de poliţie.

Deci perioada acesta, într-un fel, trebuie reglementată de legiuitor, ce se întâmplă cu toate detaşările”, a declarat, marţi, în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, Tamara Manea, din cadrul PÎCCJ, la dezbaterea privind legea de aprobare a OUG 6/2016 privind mandatele de supraveghere.

În ceea ce priveşte serviciul tehnic la noi, el este infiinţat doar pe baza OUG 6, şi ca urmare a modificărilor dispuse prin OUG 6 la legea 304/2004 prin introducerea acelui nou articol care vorbeşte despre posibilitatea ca în cadrul Ministerului Public să existe agenţi de poliţie detaşaţi şi să se constituie serviciul tehnic.

Ei bine, din momentul în care a fost adoptată OUG 6, s-au făcut demersurile pentru crearea acestui serviciu, acest serviciu este operaţional la nivelul PÎCCJ şi tot personalul şi toată infrastructura pentru acest serviciu a fost constituită, creată, în baza OUG 6. Prin urmare, trebuie reglementată şi această situaţie în ceea ce priveşte efectele pe care le-a produs OUG 6/2016. 

“În ceea ce priveşte modul în care au fost puse în executare mandatele de supraveghere tehnică, din momentul în care a apărut decizia CCR, mandatele de supraveghere se pun în executare la nivelul PÎCCJ prin acest serviciu tehnic.

Semnalul, însă, semnalul tehnic, este dat de SRI pentru că este singura autoritate în domeniul informaţiei pentru a emite acel semnal tehnic.

Deci, într-un fel, va trebui reglementată şi această situaţie, a Centrului Naţional de Informaţii care la această oră este în cadrul SRI. Acestea sunt problemele pe care le-ar ridica discutarea legii OUG 6, deci acestea ar fi efectele care ar trebui reglementate din punctul de vedere al PÎCCJ.

Întrebată care este legea care abilitează SRI să fie singura instituţie care asigură suport tehnic pentru mandatele de supraveghere, procurorul a indicat legea de organizare şi funcţionare a serviciului secrete:

„Este art.8 din Legea 14/1992, <Serviciul Român de Informaţii este autorizat să deţină şi să folosească mijloace adecvate pentru obţinerea, verificarea, prelucrarea şi stocarea informaţiilor privitoare la siguranţa naţională, în condiţiile legii>. Să ne lămurim. Numai la nivelul SRI există sistemele tehnice la care putem avea noi acces, noi nu avem sisteme tehnice, Ministerul Public, şi nici Ministerul de Interne – Direcţia de Operaţiuni Speciale – nu deţine acele sisteme tehnice pentru a putea pune în aplicare mandatele de supraveghere tehnică, ele se află numai la nivel SRI”.

Reprezentantaa PÎCCJ a menţionat că protocolul Parchet – SRI viza strict anumite infracţiuni:

„Acest protocol a avut un obiect foarte clar definit, era vorba de acele infracţiuni care vizau ameninţări la siguranţa naţională, infracţiunile de terorism şi infracţiunile săvârşite de ofiţerii SRI.

Atât, numai cu privire la aceste cazuri se putea pune în discuţie o colaborare cu SRI.

În momentul în care s-a asigurat baza logistică la nivelul PÎCCJ nu mai este necesară încheierea unui protocol cu SRI, pentru că am început să avem posibilitatea de a pune în executare mandatele de supraveghere tehnică.

Problema care rămâne însă este aceea că SRI este singura autoritate abilitată să furnizeze semnalul tehnic pentru ca serviciul tehnic, DOS, să poată pună în executare aceste mandate de supraveghere tehnică dispuse în dosare.

Deci la această oră este o chestiune doar de colaborare strict tehnică. Serverul se află la SRI, fiind prin lege singura autoritate abilitată prin lege să deţină aşa ceva. Prin urmare, dacă legiuitorul va găsi altă posibilitate ca Centrul Naţional de Interceptări să fie în altă zonă decât cea a SRI, evident Parchetul şi activitatea procurorilor nu vor fi influenţate în niciun fel”.

 
21 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv