Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu îi transmite din Qatar lui Cîrstoiu: „Să răspundă la toate acuzațiile. Eu nu i-am cerut lămuriri, dânsul trebuie să se explice bucureștenilor” /JUSTIȚIE: Fost director alTermocentralei Rovinari, trimis în judecată pentru luare de mită / ANM: Vreme ploioasă, temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:
Lucrări de aproape 3 ori mai scumpe și chirie exorbitantă, pe spinarea bucureștenilor

Primăria Capitalei a revenit în sediul de lângă Cișmigiu după aproape 7 ani

Primăria Capitalei a revenit miercuri în vechiul sediu de lângă Cișmigiu, din B-dul Regina Elisabeta nr. 47, după aproape 7 ani de lucrări de consolidare a clădirii, monument istoric.  

Primăria-Capitalei-2

În martie 2010, întreaga activitate s-a mutat în sediul provizoriu de pe Splaiul Independenței, pentru care municipalitatea a plătit din banii bucureștenilor aproape 300.000 de euro/lună. În total, circa 20 de milioane de euro au fost cheltuiți pe chirie.

Lucrările au costat 28 de milioane de euro, de aproape 3 ori mai mult decât se stabilise inițial. Contractul, care prevedea finalizarea lucrărilor în anul 2013, la un preț de 10,5 milioane de euro,  a fost reziliat de fostul primar Sorin Oprescu în anul 2012. În noul contract a fost schimbată soluţia tehnică.

Lucrările nu sunt finalizate cu totul nici în prezent, însă noul primar general Gabriela Firea a ținut ca ultima ședință a Consiliului General al Municipiului București (CGMB) din acest an să aibă loc “acasă”.

Primăria-Capitalei-1

Am urgentat aceste lucrări în ultimele luni; probabil că dacă nu am fi urgentat noi lucrările, ne-am fi mutat la anul, prin vară, ceea ce nu este normal, pentru că termenele sunt de mult depăşite. Am vrut să facem acest efort pentru a nu mai plăti în ianuarie (2017 – n.r.) chiria pentru clădirea în care am locuit provizoriu, pentru că însemna încă o lună de plată, adică încă aproape 300.000 de euro”, a declarat Gabriela Firea.

“Mai sunt de realizat câteva finisaje, de adus mobilier, e adevărat că sunt anumite scăpări, dar se vor remedia toate, altfel nu vom semna recepţia. Toată consolidarea, modernizarea şi reabilitarea a costat 28 de milioane de euro, care s-a desfăşuurat pe parcursul a 6 ani”, a adăugat ea.

 primaria-capitalei,-pmb,-hol

Lucrări “sub orice critică”

Roxana Wring, consilier general USR, a acuzat că finisajele sunt de o calitate deplorabilă, iar constructorul a încălcat legea monumentelor.

“Sunt şocată de calitatea restaurării, nu respectă niciun milimetru de ce înseamnă monument istoric de categoria A. Sunt şocată de calitatea finisajelor, care este sub orice critică. Nu e restaurare, ar trebui să dea socoteală și poate și niște bani înapoi. Am intrat în încăperi, sunt tavane false, aici era un ciment foarte frumos iar acum s-a pus mochetă”, a spus Wring.

Și alți consilieri CGMB s-au arătat nemulțumiți de aspectul finisajelor, catalogând Sala de şedinţe ca una “de cămin cultural de la ţară”, cu materiale ieftine şi de o calitate îndoielnică.

Marmura de pe hol este foarte lucioasă şi foarte alunecoasă.

primaria-capitalei,-pmb,-hol

Viceprimarul arhitect ia apărarea constructorilor

Viceprimarul Capitalei, Tomniţa Michaela Florescu, de profesie arhitect, susține însă că lucrările au fost executate de “o echipă de profesionişti”.

“Sunt nişte oameni care au mai făcut lucrări, nu se poate spune despre această clădire că este o batjocură. Nu ştiu ce vă îndreptăţeşte să spuneţi lucrurile astea. Lucrarea a fost dificilă. Este o clădire care trebuie să funcţioneze la parametri de confort ai secolului XXI, iar toată fila de istorie, cât s-a putut, cu dinţii s-a ţinut. Nu poţi să vezi doar relele. Nu poţi să nu remarci efortul enorm de a avea nişte pardoseli, cum s-a restaurat. Nu mi se pare corect. Ţin partea unor oameni care au muncit 6 ani aici”, a declarat ea.

Primarul General al Capitalei și-a ocupat noul birou, care nu este compet mobilat. Are două fotolii, o canapea, o noptieră, un telefon şi un scaun. Până când i se va aduce biroul din lemn masiv, va semna documentele într-o sală alăturată, unde vor avea loc şi şedinţele de lucru ale primarului general.

Actualul sediu reconsolidat al Primăriei Capitalei este momunent istoric și a fost realizat între anii 1906 şi 1911 după un proiect al arhitectului Petre Antonescu. Clădirea formată din subsol, parter şi patru etaje (ultimul etaj fiind construit ulterior) are o suprafaţă construită la sol de 3.814 mp.

4 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv