Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu începe să se enerveze pe Cîrstoiu /„Trebuia să facă deja conferinţa de presă ca să explice acuzațiil /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar ploile rămân până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

Procurorii DIICOT, percheziţii la suspecţi de delapidare

Poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi ai Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române şi procurorii D.I.I.C.O.T. efectuează, miercuri dimineaţa, cinci percheziţii pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializată în săvârşirea infracţiunii de delapidare, cu consecinţe deosebit de grave.

Activităţile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări faţă de trei persoane, angajate ale unei clinici medicale din Cluj, prejudiciată în acest caz.

Din primele verificări a reieşit că, membrii acestui grup infracţional organizat aveau drept scop însuşirea, folosirea, traficarea, după caz, a bunurilor aflate în patrimoniul persoanei vătămate, respectiv a serviciilor medicale specifice prestate de către angajaţii acestei unităţi sanitare, în beneficiul unei alte clinici medicale, entitate prin intermediul căreia aceştia şi-ar fi promovat interesele.

Gruparea infracţională organizată ar fi fost sprijinită de alte cinci persoane, în schimbul menţinerii în funcţiile de conducere pe care le deţineau.

În perioada 2005-2016, membrii grupului infracţional organizat ar fi devalizat persoana vătămată, în beneficiul altei clinici medicale private.

Prejudiciul cauzat este de 5.169.406 lei.

2 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv