Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

POLITICĂ: Ședință de Guvern / Evaluarea Națională 2019: Absolvenții de gimnaziu susțin proba la matematică / 

Breaking News:
 

Prognoza meteo până la 31 martie în toate regiunile țării. Temperaturi în fiecare zi și noapte

ANM a publicat prognoza meteo până la 31 martie, cu media temperaturilor în fiecare zi și noapte, în toate regiunile țării.

foto: Jean-Mihai Pâlșu

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

BANAT

Vremea se va răci până în 21 martie, la medii între 10 și 14 grade Celsius, după care, până în 23 martie, valorile termice vor crește din nou, cu medii ce vor ajunge la 13… 15 grade, apoi vor scădea spre 9… 11 grade și nu vor mai avea variații semnificative.

Nopțile vor avea același parcurs, pornind de la 6…8 grade vor scădea spre valori medii de 0…2 grade în jurul datei de 21 martie și ulterior vor avea mici oscilații în ecartul 0…4 grade.

Temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie în intervalele 18 – 21 martie și 24 – 31 martie.

CRIŞANA

Vremea se va răci semnificativ până pe 21 martie, când vor fi în jur de 10 grade. Până în data de 23 martie se va încălzi, spre valori medii de 12… 14 grade, apoi se va răci din nou până la 10 și 12 grade.

Temperaturile minime vor scădea și ele, de la medii de 6 grade spre -2…0 grade în data de 21 martie, apoi vor consemna o ușoară revenire, spre 2 grade la sfârșitul primei săptămâni, iar în cea de a doua săptămână se vor menține la medii de -2… 0 grade.

Temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, cu probabilitate mai mare de apariție în

TRANSILVANIA

Valorile termice vor marca o scădere accentuată în primele zile, de la 20 de grade la 8 grade. În intervalul 20 – 23 martie se va mai încălzi, spre 10… 11 grade, iar în a doua săptămână vor fi variații ușoare între 6 și 10 grade.

Minimele vor crește ușor în primele nopți, până la medii de 2… 4 grade, iar din 20 martie vor avea o tendință de scădere și se vor situa, în medie, între -4 și 0 grade.

Temporar vor fi precipitații în majoritatea zilelor, cu o probabilitate mai mare în 19 și 20 martie și din nou în intervalul 24 – 31 martie.

MARAMUREŞ

Media temperaturilor maxime va fi în scădere semnificativă în primele zile, de la 17… 18 grade spre 8… 9 grade în data de 21 martie. În 22 și 23 martie se va încălzi ușor, pentru ca ulterior să se răcească din nou, iar valorile termice maxime să oscileze între 6 și 10 grade.

Noaptea vor fi  temperaturi în scădere, de la 4 grade până la -2 grade în prima săptămână, iar ulterior va avea ușoare variații între -2 și 2 grade.

Precipitațiile vor fi posibile în majoritatea zilelor din intervalul de prognoză.

MOLDOVA

Vremea va intra într-un proces de răcire accentuată, astfel că temperaturile maxime vor ajunge la 8… 10 grade în 20 martie. După aceea, până la finalul intervalului vor fi  între 6 și 10 grade.

Noaptea vor fi între 0 și 4 grade în prima săptămână, cu ușoare creșteri și scăderi, iar în a doua săptămână se vor menține în general scăzute, cu valori între -2 și 0 grade.

Precipitațiile vor fi în general puține și slabe cantitativ, iar probabilitatea de apariție va fi mai ridicată în intervalul 25 – 31 martie.

DOBROGEA

Se va răci semnificativ până joi, în medie între 8 și 10 grade.

Temperaturile minime vor fi ridicate în intervalul 18 – 20 martie, cu medii între 6 și 8 grade, însă vor marca o scădere ușoară până la sfârșitul intervalului de prognoză, spre valori medii de 2…3 grade.

Temporar se vor semnala precipitații slabe cantitativ, cu o probabilitate mai mare de apariție în a doua săptămână.

MUNTENIA

Până pe 20 martie vremea se va răci accentuat, astfel că, de la valori medii ale temperaturilor maxime de 21…22 de grade, se va ajunge la 11…12 grade. După acest interval și până în data de 31 martie temperaturile nu vor mai avea variații semnificative, ele vor oscila ușor între 10 și 14 grade.

Noaptea vor fi  5… 6 grade până pe 20 martie, însă vor marca o scădere ulterior, spre -2… 0 grade.

Temporar se vor semnala precipitații, mai însemnate cantitativ în intervalul 19 – 21 martie și pe arii mai extinse în intervalul 24 – 30 martie.

OLTENIA

De la 22 de grade, temperaturile vor scădea brusc spre valori de 12 grade în data de 20 martie. În intervalul 21 – 23 martie vor mai crește puțin, spre 14 grade, iar ulterior, până la finalul intervalului, vor fi în limitele a 10… 12 grade.

Noaptea vor fi 5…6 grade, apoi vor scădea la 2 grade în 22 martie, iar în intervalul 23 – 31 martie se vor situa între 0 și 2 grade.

Temporar vor fi precipitații cu o probabilitate mai mare în zilele de 19, 20 și 21 martie, apoi pe arii restrânse în intervalul 24 – 30 martie.

LA MUNTE

Vremea se va răci semnificativ până pe 20 martie, până la 0 grade, în condițiile în care săptămâna a debutat cu valori de 10 grade. În intervalul 21 – 31 martie valorile maxime vor oscila ușor in arealul -2… 2 grade.

Minimele vor fi în continuă scădere, bruscă în primele nopți, de la medii de 2 grade, până la -6 grade în data de 21 martie, apoi ușoară, spre valori de -8 grade.

Temporar se vor semnala precipitații, cu o probabilitate mai mare în intervalele 18 – 21 martie și 24 – 31 martie.

Download (PDF, 514KB)

8 Shares