Reţinut joi seara la Belgrad, în urma unui control de rutină efectuat de poliţiştii sârbi în apropierea mai multor restaurante, afaceristul Sebastian Ghiţă a fost arestat preventiv de autorităţile din capitala Serbiei.
Vineri seara, magistraţii unei instanţe din Belgrad au admis solicitarea procurorilor ca Ghiţă să fie arestat preventiv, pentru 60 de zile, sub acuzaţia de utilizare a unor acte de identitate false.
Afaceristul, dat în urmărire internaţională de autorităţile de la Bucureşti, riscă o condamnare de 5 ani de închisoare pentru infracţiunea comisă în Serbia.
Dar există voci care susţin că autorităţile de la Belgrad ar urma să renunţe la aceste acuzaţii tocmai pentru a facilita extrădarea lui în România.
Ghiţă urmează să fie audiat din nou sâmbătă, când, având toate informaţiile pe masă, autorităţile sârbe decid dacă vor continua procesul penal deschis sau îl vor închide.
Indiferent de cât durează extrădarea afaceristului în România, Traian Băsescu, fostul preşedinte al ţării noastre, propune ca lui Ghiţă să-i fie acordată “o oarecare imunitate”.
Băsescu este convins că Ghiţă cunoaşte multe dedesubturi ale afacerilor necurate din România ultimilor ani şi vrea ca acesta, într-o formă sau alta, să spună tot ce ştie despre mai marii din politica şi serviciile de la noi din ţară.