Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Guvernul a aprobat prelungirea cu încă 3 luni a plafonării tarifelor RCA / 

Breaking News:

Sevil Shhaideh, audiată la DNA în dosarul Belina

Sevil Shhaideh, fostul ministru al Dezvoltării, urmează să ajungă miercuri la sediul din București al Direcției Naționale Anticorupție.

Ea a fost chemată pentru a da noi detalii despre celebrul dosar Belina, dosar în care este acuzată că a comis infracțiunea de abuz în serviciu, dar și pentru a fi înștiințată că s-a încheiat expertiza în urma căreia experții urmau să stabilească dacă s-a acționat legal în acest caz..

Sevil Shhaideh este acuzată că, în calitate de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, și-a pus ștampila pe documentul prin care, în mod ilegal, o suprafață de 320 de hectare a ajuns din proprietatea publică a statului în proprietatea Consiliului Județean Teleorman, iar ulterior în proprietatea Tel Drum, companie controlată de Liviu Dragnea prin intermediari.

Dragnea a pus astfel stăpânire pe Brațul Pavel și Insula Belina, zonă în care obișnuia să meargă la pescuit și unde dorea să ridice un adevărat Paradis Fiscal.

Vă reamintim că dosarul Belina o vizează și pe Rovana Plumb, dar parlamentarii au respins cererea de începere a urmăririi penale.

Este de așteptat ca în cel mai scurt timp la DNA să ajungă și Liviu Dragnea, dar și celelalte persoane vizate de acest dosar. Ei trebuie să afle rezultatul expertizei și să depună eventuale obiecțiuni.

 

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv