Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cătălin Cîrstoiu a fost reclamat la DNA și ANI de Emanuel Ungureanu / JUSTIȚIE: Tribunalul Vaslui l-a plasat în arest la domiciliu pe fostul lider PSD de Vaslui, Dumitru Buzatu / ANM: Vreme extrem de caldă până miercuri, apoi temperaturile scad brusc cu pânăla 15 grade / 

Breaking News:

Simona Halep şi Ion Caramitru ar putea deveni cetăţeni de onoare ai municipiului Bucureşti

Consiliul General al Municipiului Bucureşti urmează să decidă, săptămâna viitoare, dacă acordă titlul de cetăţean de onoare al municipiului unor personalităţi precum Ion Caramitru şi Simona Halep.

Ion Caramitru a fost propus de însăşi Gabriela Firea, primarul general al Capitalei. Reputatul actor, regizor, preşedinte al UNITER şi director al Teatrului Naţional a făcut senzaţie, de-a lungul timpului, cu numeroasele roluri interpretate atât pe scenă, cât şi pe ecrane.

A fost distins, printre altele, cu titlul de Ambasador Shakespeare în România, de către Consiliul Britanic, a primit titlul de Ofiţer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic şi decorat de Regina Elisabeta a II-a, dar a primit şi titlul de Cavaler al Ordinului Literelor şi Artelor din Franţa.

Simona Halep a fost propusă de mai mulţi consilieri ai Partidului Naţional Liberal, care speră ca desemnarea sportivei drept cetăţean de onoare al municipiului Bucureşti să fie dublată de un eventual succes al Simonei la Turneul Campioanelor.

Simona Halep a devenit lider mondial în tenisul feminin, după ce a câştigat 15 turnee printre care Madrid şi Indian Wells.

3 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv