Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

POLITICĂ: Vicepremierul Viorel Ștefan a fost numit membru al Curții europene de Conturi / JUSTIȚIE: CCR dezbate contestațiile depuse de PNL și USR împotriva modificării Codurilor penale /

Breaking News:
 

Tarcea, scrisoare către CCR: Numai Austria are completuri specializate pe corupţie, la instanțele supreme

Cristina Tarcea, președintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), i-a trimis joi reşedintelui Curţii Constituţionale a României (CCR), Valer Dorneanu, un răspuns de la Reţeaua Preşedinţilor Curţilor Supreme de Justiţie din Uniunea Europeană, în care se arată că doar Austria are completuri specializate în dosare de corupţie la nivelul instanţelor supreme.

Cristina Tarcea, președintele ÎCCJ

Adresa a fost trimisă la CCR cu o zi înaintea deciziei pe sesizarea lui Florin Iordache pe teme completurilor de 3 judecători de la ÎCCJ.

Scrisoarea a fost publicată pe site-ul Instanţei supreme.

„Cu referire la dosarul nr. 642E/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a adresat la data de 12 aprilie următoarea întrebare Reţelei Preşedinţilor Curţilor Supreme de Justiţie din Uniunea Europeană: Dispuneţi la nivelul Curţii Supreme sau la nivelul altor instanţe naţionale de completuri specializate în cauze de corupţie?”, se precizează în adresa transmisă CCR.

Potrivit documentului, au fost primite 19 răspunsuri, acestea fiind grupate pe trei categorii.

* 13 state care nu au la nivelul Curţii Supreme, nici la nivelul altor instanţe inferioare completuri specializate în cauze de corupţie: Germania, Lituania, Danemarca, Ungaria, Irlanda, Suedia, Olanda, Polonia, Finlanda, Cipru, Norvegia, Spania, Marea Britanie.

* 5 state care nu au la nivelul Curţii Supreme completuri specializate în cauze de corupţie, dar au la nivelul altor instanţe fie completuri specializate, fie judecători specializaţi: Croaţia, Slovacia, Cehia, Grecia, Slovenia. Slovenia are secţii specializate la nivelul a 4 instanţe, competente să judece mai multe categorii de infracţiuni, printre care şi infracţiuni de corupţie.

* Austria are la nivelul Curţii Supreme completuri specializate în cauze de corupţie.

„Concluzie. Cu excepţia Austriei, Curţile Supreme afiliate Reţelei Preşedinţilor Curţilor Supreme de Justiţie din Uniunea Europeană nu au completuri specializate în cauze de corupţie”, se mai arată în adresa trimisă CCR.

Curtea Constituţională urmează să reia vineri dezbaterea în cazul sesizării lui Florin Iordache privind un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în dosare de corupţie.

0 Shares