Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cîrstoiu se disculpă: „Nu sunt incompatibil, există o decizie a ÎCCJ” / /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar mai există ploi până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

Tiberiu Niţu, convocat “la discuţii” de ministrul Justiţiei. Despre demisie nici vorbă

Procurorul general Tiberiu Niţu a fost convocat miercuri, după şedinţa Guvernului, de ministrul Justiţiei, Raluca Prună, care, abia revenită de la Consiliul JAI, a fsot încolţită de jurnalişti cu întrebări despre acuzaţiile care i se aduc lui Niţu în dosarul Oprea.

pruna, nitu

La rândul său, întrebat dacă va demisiona, procurorul general a spus “nu fac niciun fel de declaraţii şi speculaţii”.

Speculaţii-nespeculaţii, Niţu a obţinut, potrivit DNA, un folos necuvenit din privilegiul obţinut de la Gabriel Oprea – care se credea Dumnezeul Internelor. Or, dacă procurorul general nu ştie că face o ilegalitate atunci când foloseşte escortă oficială – de care au dreptul numai preşedintele ţării, premierul şi preşedinşii Senatului şi Camerei Deputaţilor – este extrem de grav.

Iar scuza lui Oprea că şi antecesorii săi au avut la dispoziţie coloană oficială este „subţire”. Oprea a abuzat de folosirea escortei: mergea cu antemergători de 5 ori pe zi, acasă, la partid, la restaurant. În total, 1.607 de deplasări ilegale în 8 luni. Asta înseamnă 33 de poliţişti puşi la cheremul său – 6 din escortă şi 27 de la rutieră, pe traseu, astfel încât maşinile din coloana oficială să poată „zbura” cu 120 km la oră.

Ministrul Tobă fuge

Rămâne de văzut dacă ministrul de Interne, Petre Tobă, fost şef al Poliţiei Române, care i-a pus la dispoziţie lui Gabi Oprea efectivele de poliţişti, va răspunde în vreun fel. Altfel, dacă mergem pe principiul că ordinul nu se discută, riscăm ca legea să fie – sau să fi fost deja – încălcată şi mai grav.

De altfel, ministrul Tobă fuge când vede jurnaliştii. La început era deranjat de întrebările despre plagiat iar acum, de cele privind hatârul făcut fostului său şef, acum intrat în vizorul DNA.

Ministrul Prună are treabă cu JAI

Ministrul Raluca Prună s-a arătat destul de incomodată la conferinţa de presă de la Guvern că jurnaliştii nu au întrebat-o despre Raportul MCV, insistând pe subiectul “procurorul general”. Părea că nu înţelege ce înseamnă “subiect de presă” şi interesul faţă de gravitatea faptei lui Niţu.

A fost întrebată de mai mulţi jurnalişti, în mai multe feluri, ea insistând că tocmai s-a întors de la Consiliul JAI – despre care presa nu mai este interesată, atât timp cât România nu are vreo şansă la Schengen iar în condiţiile crizei migraţiei ilegale nu ştim dacă va mai exista Spaţiul Schengen.

“Nu exclud niciun fel de variantă”

Întrebările au început să fie tot mai nerăbdătoare şi mai explicite: „Având în vedere greutatea pe care o are Tiberiu Niţu – totuşi este procurorul general al României, sunt câteva zile, noi înţelegem că a fost weekend, dar este şeful procurorilor, este membru al CSM -, explicaţi-ne foarte clar dacă în momentul de faţă luaţi în calcul, între variantele de lucru pe care le aveţi, revocarea acestuia, propunerea, evident, către CSM şi către preşedintele Klaus Iohannis”.

„Nu exclud absolut nici un fel de variantă”, a cedat ea. “Dar vă spun de ce:  pentru că legea prevede asta. Sigur, există posibilitatea menţinerii, există posibilitatea revocării, pentru că aşa o dă legea. Deci, iau în calcul absolut orice fel de instrument pe care îl am la dispoziţie prin legea română care este acum în vigoare”, a explicat Prună.

Şi şeful Penitenciarelor este pe făraş 

Despre schimbarea din funcţie a şefului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Cătălin Bejan, în urma scandalului cărţilor scrise pe bandă rulantă de puşcăriaşii de lux, Raluca Prună a spus că „pe 1 februarie o să aveţi veşti de la mine.

„În cursul lunii ianuarie, în fiecare an, există o evaluare pe care ministrul Justiţiei o face directorului general al ANP. Mai am câteva zile. Până pe 31, formal vorbind, pot încă să îmi fac evaluarea”, a explicat ministrul Justiţiei.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv