Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cîrstoiu se disculpă: „Nu sunt incompatibil, există o decizie a ÎCCJ” / /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar mai există ploi până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

UPDATE! Ministrul Justiției, Tudorel Toader, s-a transformat în avocatul lui Tăriceanu la CCR pentru a desființa dosarul Belina deschis de DNA

La fel ca în cazul scandaloasei OUG 13, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, s-a transformat în avocatul lui călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului – al doilea om în stat – judecat într-un dosar DNA pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului.

sursă foto: Mediafax

UPDATE: CCR a amânat cu o săptămână, pentru 23 noiembrie, decizia în acest caz. “Pentru aprofundarea cauzei”, a anunțat Dorneanu.

Întrebat dacă decizia pe OUG 13 poate fi considerată precedent, el a răspuns: “Ordonanța 13 nu poate fi considerată precedent dacă nu are o relevanță exactă”.

Despre cei doi judecători CCR care au lipsit joi, Dorneanu a spus că “nu vor participa la dezbateri în 23 noiembrie”.

Concret, Tudorel Toader, care a fost 10 ani magistrat la CCR din partea PNL, a pledat joi în fața judecătorilor Curții Constituționale a României (CCR) pentru a-i fi admisă sesizarea lui Tăriceanu de salvare a protejatelor altui penal – condamnatul la 2 ani de închisoare cu suspendare Liviu Dragnea -, Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, acuzate de DNA pentru fapte de corupție în transferul ilegal al Insulei Belina.

Tăriceanu: “DNA şi-a arogat competenţa de anchetare a oportunităţii HG nr.858/2013 și HG nr.943/2013

Tăriceanu vrea – nici mai mult, nici mai puțin – ca judecătorii CCR să decidă că “DNA şi-a arogat competenţa de anchetare a oportunităţii şi legalităţii elaborării celor două hotărâri de guvern”.

Amintim că, prin HG nr.858/2013 și HG nr.943/2013, Insula Belina și o parte din brațul Pavel de pe Dunăre au fost scoase ilegal din administrarea Apelor Române, ele fiind arie protejată, și transferate Consiliului Județean Teleorman, pentru a fi concesionate pe nimica toată firmei Tel Drum, controlată de Liviu Dragnea (urmărit penal de DNA pentru constituirea unui grup infracțional organizat, fraudarea a 21 de milioane de euro din fonduri europene și comiterea a 2 infracțiuni de abuz în serviciu). 

În plus, Tăriceanu cere CCR “să statueze că, pe viitor, procurorii nu pot ancheta circumstanţele, împrejurările, oportunitatea şi legalitatea hotarârilor de Guvern.”

Tudorel: “Este de competenţa instanţei de contencios-administrativ”

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a susținut în fața judecătorilor CCR că aprecierea legalităţii unei hotărâri de guvern este de competenţa instanţei de contencios-administrativ, iar oportunitatea este de competenţa decidentului, nu a procurorilor DNA.

”Jurisprudenţa CCR este bogată, făcând partajarea competenţelor celor două autorităţi. (Că – n.r.) actele puterii executive sunt cenzurate pe calea contenciosului administrativ, s-a statuat prin decizia 594/2008. Sancţiunea aplicată pentru nerespectarea dispoziţiilor legaşle, în procedura de elaborare, de adoptare a unei hotărâri de guvern este una de drept extrapenal, respectiv constatarea nelegalităţii hotărârii de guvern de către instanţele de contencios administrativ cu consecinţa lipsirii acestor acte de efecte juridice”, a fost argumentul ministrului Justiției, potrivit Mediafax.

Tudorel toader a precizat că procurorul urmăreşte acte, fapte considerate de legiuitor ca fiind infracţiuni.

”După ştiinţa mea, din cele aproape 1000 de infracţiuni câte găsim, din păcate prea multe după părerea mea, în partea specială a Codului şi în legile speciale, nu avem nicio infracţiunea care să constea în fapta guvernului de a adopta o hotărâre de guvern, nu act normativ, cu încălcarea normelor de tehnică legislativă. Prin urmare, dacă nu avem o astfel de infracţiune, practic DNA, procurorul, în general, nu are competenţa, abilitatea legală constituţională să ancheteze”, a arătat Toader.

“Ministerul Public nu înfăptuieşte puterea judecătorească”

Ministrul Justiţiei a mai spus că Ministerul Public, structură din care face parte Direcția Națională Anticorupție (DNA , “nu înfăptuieşte puterea judecătorească”.

”Substanţa conflictului juridic de natură constituţională rezultă din această competenţă a DNA, a Ministerului Public. Când el se vede în faţa unei posibil hotărâri de guvern adoptată în condiţii de nelegalitate, el, DNA, poate să verifice legalitatea HG, poate DNA să-i ia din competenţa judecătorului de la contenciosul-administrativ. Sigur, convingerea noastră este că nu. Jurispudenţa Curţii este în acelaşi sens. Legea specială statuează aceeaşi direcţie. Procurorul de la DNA nu anchetează legalitatea, oportunitatea, împrejurările, circumstanţele, dar el are competenţa legală în îndeplinirea misiunii conferită de Constituţie şi actele infraconstituţionale de declanşare a mecanismelor constituţionale pentru verificarea legalităţii hotărârii de guvern, declanşează mecanismele constiţionale, sesizează instanţa de contencios, dar nu se substituie instanţei de contencios, nu se substituie guvernului. Competenţa de apreciere a legalităţii actului legislativ, HG, este o competenţă exclusivă a instanţei de contencios. Competenţa de apreciere a oportunităţii, a împrejurărilor, circumstanţelor emiterii actului administrativ rămâne în sarcina exclusivă a decidentului, aşa cum s-a stabilit şi părin jurisprudenţa instanţei de contencios-constituţional”, a mai spus ministrul Justiţiei.

Sesizarea lui Călin Popescu-Tăriceanu a fost depusă în 23 octombrie la Curtea Constituţională, considerând că dosarul DNA privind insula Belina a creat un “conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României, pe de o parte şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, pe de altă parte”

Potrivit sesizării lui Tăriceanu, conflictul juridic de natură constituţională este generat de începerea urmăririi penale privind adoptarea unor hotărâri de Guvern. ”Or, potrivit celor statuate chiar de către Curtea Constituţională, adoptarea hotărârilor de Guvern dă expresie competenţei originare a Guvernului”, susţinea preşedintele Senatului.

Dorneanu: Este o decizie ”complexă şi destul de grea”

Preşedintelui CCR, Valer Dorneanu, a declarat că solicitarea lui Tăriceanu, este ”complexă şi destul de grea”, dar va fi tratată ”cu toată seriozitatea”.

CCR a ascultat pledoariile lui Tudorel Toader și a reprezentantei DNA, Simona Ricu, și a rămas în pronunțare. Din totalul de 9 judecători constituționali, la ședința de joi au fost prezenți numai 7.

Dorneanu a evitat să spună dacă judecătorii CCR vor da o soluţie în cursul zilei de joi.

63 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv