Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

POLITICĂ: Barna l-a lăsat cu ochii-n soare pe Orban / “Să vedem ce se întâmplă luni și marți în Parlament cu inițiativele legislative prioritare” / 

Breaking News:
 

Vii ACASĂ? Ușa Trienalei East Centric Architecture 2019 e deschisă!

La Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București se deschide, luni, Trienala de Arhitectură “ACASĂ/oriunde/nicăieri/?”, eveniment ajuns la a treia ediție și care se va derula până în 20 octombrie.

 

Fundația Arhitext design a dedicat Trienala din acest an unei teme-fenomen-social: ACASĂ. Iată argumentele:

“E suficient ca vremea să devină brusc mohorâtă, după multe zile calde și frumoase, să plouă mărunt și rece, să bată vântul tăios și toate să se încâlcească în trafic și pe stradă, pentru ca tot ce îți dorești să fie o pătură caldă, în fotoliul de acasă, cu șosete moi și calde în picioare, lângă o ceașcă fierbinte de cafea sau ceai.

Brusc îți dai seama ce norocos ești, când, după toată vânzoleala zilei, îți recuperezi universul, spațiul în care ființa ta se simte cel mai confortabil, fie că ești singur sau cu familia, fie că îl împarți cu prieteni dragi.

Asemenea conștientizării sinelui, conștiința unui ACASĂ este ceea ce ne definește, ne ajută să ne regăsim și să ne recompunem, ne confirmă că avem un tărâm pe care putem călca oricând, în largul nostru, fără teamă, fără interdicții, în siguranță.

«Simte-te ca acasă», spunem oricui ne vizitează, în dorința de a-i oferi toată ospitalitatea noastră.

Ce simt cei pentru care ACASĂ este strada, parcul golit de freamătul uman, orașul subteran și promiscuu, o barcă plutind în nesiguranță și spaimă, ducând cu ea tot ce poți avea mai drag – copiii, familia, drumul fără de sfârșit sau atâtea și atâtea alte variante de neACASĂ?!

Fie că o privim din zona dulce și odihnitoare a confortului, fie că o vedem din partea hăituită și dezumanizată, ACASA este un spațiu definit în primul rând de starea de spirit. Un spațiu marcat de povestea, ambianța și atmosfera lui, nu de pereți. Un univers construit de fiecare dintre noi, pentru noi înșine și pentru cei pe care îi primim în el.

Tema lui «acasă» în acest secol plin de posibilități, balansând între amplu și precar, între opulență și decrepitudine, între stabilitate și incertitudine, între «în vogă» și «în derivă», lansează, poate mai mult ca nicicând, provocări complexe celor preocupați și răspunzători pentru soluțiile locuirii. Unde, între oriunde și nicăieri, este ACASĂ astăzi, din perspectiva arhitecturii? (…)

Oricât am umbla, pe oriunde am ajunge, simțim mereu nevoia să luăm cu noi amintiri, informații, detalii care ne interesează. Pentru a reveni acasă și pentru a le pune în ramă. La Trienală te așteaptă informații relevante, oameni interesanți, nume sonore din arhitectura internațională și locală. (…)

Vrem să te simți ca acasă printre noi, să stăm de vorbă și să căutăm împreună răspunsuri la întrebările care se ridică în legătură cu unul dintre subiectele care ne sunt cel mai aproape de suflet. Cu siguranță, nu degeaba se spune că acasă este acolo unde îți este inima.

Ascultă-ți inima și urmeaz-o prin orașul în care trăiești, începând cu 6 octombrie. Vei avea ocazia să întâlnești multe alte inimi care își doresc să aducă bucurie, să îi scoată pe oameni din rutină, să le ridice colțurile gurilor a zâmbet, să îi emoționeze cu tandrețe și să le readucă aminte că acasă este o stare, nu doar o casă.

HOME|any|more|?

Bucharest Triennale East Centric Architecture 3rd edition

East Centric Architecture Triennale www.bucharest-triennale.eu

Cine nu are nevoie de o inimă caldă când afară miroase a toamnă și când sufletul se întreabă: «ACASĂ | oriunde | nicăieri | ?»

Acasă e cuib. Acasă e spațiu–univers. Acasă e trup, inimă, atmosferă, minte, leagăn. Acasă e arhitectura sufletului nostru. Acasă suntem chiar noi înșine. Pentru că așa cum acasă nu înseamnă pereți și ziduri, arhitectura este mai cu seamă o întâlnire intelectuală între suflete și minți. ACASĂ este și Trienala Bucharest East Centric Architecture – 2019, un edificiu spiritual, cultural, plin de umanitate, care creează punți între oameni, spre a le stimula, recunoaște și celebra creativitatea și cunoașterea. «ACASĂ | oriunde | nicăieri | ?».

Multe răspunsuri sunt la tine. Vii ACASĂ? Ușa Trienalei e deschisă pe facebook, pe arhitext.com și pe Bucharest-ecatriennale.eu, dar mai ales în toate locurile în care se desfășoară East Centric Architecture – 2019, «HOME | any | more | ?»”.

7 Shares