Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Viorica Dăncilă ar putea candida la titlul de cel mai bogat premier

Europarlamentarul Viorica Dăncilă este numele cu care PSD și ALDE vor merge la Iohannis pentru a solicita, practic, instalarea ei în funcția de prim-ministru.

Deși nu a ieșit cu mare lucru în evidență, ca politician, în cazul în care va deveni oficial prim-ministru, Viorica Dăncilă poate candida, cu șanse reale, la titlul de cel mai bogat premier al României.

Pentru că, împreună cu soțul ei, Cristinel Dăncilă, deține o avere însemnată. Totul a fost posibil grație perioadei în care cei doi au activat în cadrul OMV Petrom.

Viorica Dăncilă a lucrat în jur de 20 de ani la compania respectivă, înainte să renunțe la funcție în 2009, pentru a se implica serios în politică. Soțul ei a rămas la OMV Petrom, iar acum ocupă funcția de manager.

Printre altele, soții Dăncilă dețin un teren intravilan de 544 mp în județul Brașov, un teren intravilan de 1.200 mp în comuna Giurgita, județul Dolj, un teren agricol de două hectare în comuna Giurgita, județul Dolj, un apartament de 100 de metri pătrați în Videle, un apartament de 44 de metri pătrați în Ploiești, o casă de 140 de metri pătrați în Giurgita și o casă de vacanță în Brașov.

Viorica Dăncilă are, pe numele ei, un autoturism Volkswagen Passat din 2014 și trei conturi bancare în valoare totală de aproape 150.000 de euro.

În plus, Viorica Dăncilă a făcut donații de 60.000 de lei către Partidul Social Democrat. Anul trecut, a luat 6.500 de euro pe lună ca europarlamentar. În schimb, Cristinel Dăncilă a luat în jur de 36.000 de lei pe lună ca manager la OMV Petrom.

După ce a fost propusă ca premier de PSD, Viorica Dăncilă a precizat că “este o propunere care mă onorează, dar mă și responsabilizează. Dacă colegii au avut încredere în mine nu trebuie să-i dezamăgesc. Acum aștept să văd dacă domnul Iohannis mă desemnează”.

11 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv