Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu începe să se enerveze pe Cîrstoiu /„Trebuia să facă deja conferinţa de presă ca să explice acuzațiil /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar ploile rămân până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:
Episodul 1. Starea de fapt de la Universitatea Transilvania Brașov și din județul care ne-a dat eroii din ‘87

ARMAGHEDONUL Abrudan, Scripcaru, Butuza, Brătucu, Dima, Biea, Săftoiu, Gheorghe, Sturza, Crăciunescu, Ionescu, Rozorea, Curtu, Țiereanu, Stoica, Coman, Bătrîneanu, Ungureanu, Mânzatu etc.

Am primit la redacție un ARMAGHEDON din care se desprind două subiecte. Primul vizează Universitatea Transilvania din BRAȘOV, cu vârf de lance rectorul Ioan Vasile Abrudan. Cel de-al doilea subiect, îngemănat cu primul, se referă la MAFIA BRAȘOVULUI, județul care în 1987 ne-a arătat drumul spre libertate.

Eroii brașoveni, 15 noiembrie 1987
Eroii brașoveni, 15 noiembrie 1987

Pentru „cei mici”, să prezentăm pe scurt faptele eroilor brașoveni. În noiembrie ’87, revolta brașovenilor a avut în primele momente un țel social: 400 de muncitori de la Întreprinderea Steagul Roșu au plecat spre Consiliul Județean al PCR scandând „Vrem mâncare și căldură!”, „Vrem banii noștri!”, „Vrem mâncare la copii!” și „Vrem pâine fără cartelă!”. Dar, în timpul marșului de protest, pe lângă cei 400 de inițiatori s-au ivit, “din asfalt, din iarbă verde”, alți câțiva zeci de mii de brașoveni de la marile uzine, cum sunt Tractorul și Hidromecanica, dar și studenți și locuitori de la poalele Tâmpei. Ajunsă în fața CJ al PCR, manifestația s-a metamorfozat într-un politică cu scandări foarte precise: „Jos Ceaușescu!”, „Jos comunismul!”, „Jos dictatura!”, „Jos tiranul!”. Cum era de așteptat, manifestația brașovenilor s-a încheiat cu arestări și condamnări.

reactia-presei-italiene
Presa euopeană anunță Revolta de la Brașov

Dar scânteia din 15 noiembrie 1987 de la Brașov s-a transformat peste doar doi ani, în 1989, într-o explozie fără precedent în Europa comunistă. O țară întreagă i-a „plagiat” pe eroii brașoveni iar de acestă dată românii au obținut libertatea democrației.

Ei bine, acum, la 26 de ani distanță, în Brașov s-au întors la putere netrebnicii. Sugativele comunsite au fost înlocuite cu sugativele politice și universitare.

Bravii eroi brașoveni din ‘87 și din ’89 își frâng mânile de nefericire când văd ce personaje hidoase s-au cocoțat pe înaltele funcții locale și județene. Bravii eroi și-au vărsat sângele pentru ca Brașovul să fie condus de oamnei onești, nu de mafioți.

ioan vasile abrudan 3
Rectorul Ioan Vasile Abrudan este singurul candidat la șefia Universității Transilvania Brașov – 10 februaruie

Astăzi, în primul episod, vă prezentăn starea de fapt de la Universitatea Transilvania Brașov și din județul care ne-a dat eroii din 87. În cel de-al doilea episod vom prezenta faptele ce pot declanșa un dosar penal de o dimensiune considerabilă, ce va putea să spulbere mafia din Brașov compusă din Abrudan, Scripcaru, Butuza, Brătucu, Dima, Biea, Săftoiu, Gheorghe, Sturza, Crăciunescu, Ionescu, Rozorea, Curtu, Țiereanu, Stoica, Coman, Bătrîneanu, Ungureanu, Mânzatu etc.

ATENȚIE! Pentru toți cei enumerați mai sus sau pentru alte personaje ce se consideră jignite de ARMAGHEDON, cotidianul online SECUNDA le pune la dispoziție GRATUIT spațiu editorial pentru a-și exprima punctele de vedere.  (Mihai Pâlșu)

scripcaru-dna
Scripcaru reținut de DNA
Mizeria de sub preș

Faptul că, într-un peisaj local, o universitate așa-zis de stat este un element care ar trebui să ofere greutate și vizibilitate respectivei comunități este un fapt binecunoscut. În măsura în care așa ar trebui să fie. Dar ce spuneți dacă, în spatele onorabilității presupuse de aparteneța la valorile academice a celor care conduc respectiva instituție de învățământ superior, se ascunde de fapt un grup de personaje care derulează de ani de zile, în strânsă prietenie cu Primăria Brașov (în special cu primarul George Scripcaru), o groază de afaceri necurate?

Vorbim despre evaziune fiscală, deturnări de fonduri europene, licitații cu firmele de casă ale oamenilor din primărie și din partidele locale, atribuiri directe și supraevaluări de servicii și bunuri achiziționate, trafic de influență, abuz de funcție, spălări de bani, îmbogățiri de CV pentru oameni politici, nepotism, mită pentru acordarea de titluri universitare, mită pentru concursuri trucate, cumpărare de voturi, falsificare organizată de liste cu adeziuni electorale, fals în declarații, sclavie mascată în rândul studenților, contabilitate paralelă etc.!

Și toate acestea pe sub nasul autorităților, care nu fac nimic să stopeze acest flagel, contaminate de politica agresivă a celor din universitate și Primărie de a intra și controla toate domeniile de activitate din orașul Brașov.

Influența unor persoane de la nivelul conducerii universității Transilvania din Brașov se manifestă inclusiv în Ministere, Parlament ori alte Agenții de la nivel central, astfel explicându-se de ce orice inițiativă ori semnalare a unor nereguli și fraude la adresa universității/Primăriei/instituții subordonate, sunt băgate sub preș.

Marcel Butuza
Marcel Butuza, regele asfaltului brașovean
Perversitatea politicii de cadre

Grupul de interese – o veritabilă MAFIA locală – din zona universității, dovedește conexiuni subterane în zona de business și evident, politică, atât de numeroase încât sufocă deja și toate încercările presei locale de a explora ,,zona academică” brașoveană, spațiu care este în mod artificial de mulți ani menținut de factori din zona Primăriei ca un soi de ,,paravan antiseptic” în fața oricărei imixtiuni ,,din exterior” în ,,treburile urbei”.

Un aspect pervers al ,,politicii de cadre” organizată de grupul de interese, uns politic prin alegeri de operetă acum 4 ani, este atragerea cu țintă clară a cât mai multor personalități (sau personaje) din rândul conducerii administrației locale și județene, a instituțiilor din toate domeniile socio-economice, a  trusturilor  mass-media și firește din zona politică (indiferent de gradul de alfabetizare de care aceste personaje dau dovadă).

Aceștia, la rândul lor, sunt atrași de renumele dat de profesarea în cadrul unei universități, ceea ce ,,dă bine” prin CV-urile pline de formă dar goale de conținut.

La tabloul ,,suspiciunilor” se adaugă diverse afaceri imobiliare cu terenuri și imobile din patrimoniul universității (pare-se în strânsă legătură cu factori politici locali), stranii contracte de închiriere/comodat cu diverse asociații, fundații dar și firme private fără o legătură directă cu domeniul educațional.

La acestea se mai adaugă ,,sifonări” de bani din bugetul universității prin alocarea unor sume cu titlu provizoriu pentru plăți pe proiecte de cercetare, contracte cu firme ,,de casă”, din zona Primăriei, abonate la contracte cu instituții de stat, ori proiecte de cercetare la care parteneri externi sunt chiar firme ale unor angajați (aflați în funcții de conducere) constituite cu obiect de activitate identic cu specializarea facultăților/departamentelor pe care aceștia le conduc.

gabriel bratucu
Gabriel Brătucu, profesor universitar
Sclavie intelectuală

Totodată a fost promovat un sistem de avansare în carieră, atât pentru personalul didactic dar și nedidactic/auxiliar bazat pe interese de afaceri, rudenie, prietenie ori avantaje materiale în detrimentul multor angajați onești deși poate mult mai valoroși.

Acest sistem conține, uneori la vedere, angajări ale apropiaților unor personaje din universitate, de exemplu pe posturi inferioare și apoi, în nefiresc de scurt  timp, promovarea internă pe posturi cu o calificare superioară și cu salarii aferente.

Această practică discreționară nu lasă nicio șansă celor care muncesc cinstit să aibă un progres normal în cariera profesională/universitară, asistând astfel la un gen de sclavie intelectuală în detrimentul calității, în domeniul cercetării cel puțin, însoțită de o stare demotivațională, fapt pentru care mulți tineri valoroși care se simt dicriminați părăsesc după câțiva ani de astfel de frustrări sistemul.

Cei care nu sunt privilegiații conducerii pot să stea mult și bine pe grade profesionale inferioare, în ciuda valorii lor profesionale, pentru că nu li se dă acceptul de a face parte din comisii, proiecte etc. la care au acces doar ,,prietenii capabili”, cei abonați la câștigul pe mai multe planuri, indiferent dacă se află sau nu în diverse forme de conflict de interese.

Toate acestea debutează cu o serie de concursuri trucate sau ,,cu destinație”, astfel încât la ora actuală Universitatea Transilvania a ajuns o afacere de familie și prieteni.

adam-craciunescu
Adam Crăciunescu, “jmecherul” de la șefia ROMSILVA
Fatidica autonomie universitară!

Pentru a fi siguri că în universitate nu vor pătrunde persoane incomode, conducerea a luat acum doi ani decizia organizării de concursuri pe perioadă determinată, de fapt o etapă de ,,carantină” pentru selectarea viitoarelor ,,cadre de nădejde”. Recent s-a desfășurat un mare scandal generat de acordarea pe criterii total inechitabile și discriminatorii a unor gradații de merit pe cinci ani doar apropiaților actualei conduceri și chiar lor înșiși, adică celor care au propus și aprobat criteriile  de eligibilitate și modul de punctare pentru a face parte din invocata listă.

Cu toate că o mare parte dintre practicile din interiorul acestei instituții publice de învățământ se regăsesc și la nivelul altor universități din țară, totuși, se pare că la Universitatea Transilvania din Brașov lucrurile au evoluat până la cote paroxistice, în care ,,relațiile de serviciu” mai sus zugrăvite sunt însoțite în prezent din partea grupului de interese de atitudini relaxate, de etalarea nonșalantă a încălcărilor (sub pretextul autonomiei universitare) și uneori chiar de amenințări la care sunt supuși cei care cutează să ceară explicații.

Bineînțeles că toate demersurile la Ministerul Educației și Cercetării s-au lovit invariabil de același răspuns: Autonomia universitară! Era și cazul, pentru că majoritatea celor din funcțiile de conducere, în frunte cu Rectorul Ioan Vasile Abrudan, ocupă simultan și diverse funcții în Minister, ARACIS, CNFIS, CNCSIS ori CNATDCU.

Totodată o serie de acțiuni/semnalări întreprinse de cadrele universitare oneste pentru lămurirea unor probleme grave generate de conducerea universității au fost respinse prin trecerea unor hotărâri prin Senatul universității, cei vizați punându-se la adăpost sub ,,aparenta” democrație a votului acestui organism profund corupt din universitate. Senatul s-a dovedit o mașinărie de votare (a se citi acoperire) pentru o serie de anomalii economico-financiare și juridice, unele dintre ele făcând chiar obiectul unor acțiuni în instanță. Senatul nu este altceva decât o jucărie justificativă în mâna Biroului Permanent al Senatului, un grup de personaje mult contestate, practicate de abuzuri și susceptibile de acte repetate de corupție.

N.B. Și când ne gândim că mai sunt doar câteva zile (în data de 10 februarie) și vechiul Rector, Ioan Vasile Abrudan, fiind singurul candidat la șefia universității, va fi ales din nou Rector, pentru încă 4 ani!

Piata Sf
Brașov Piața Sfântul Nicolae
Proclamaţia de la Braşov, 15 noiembrie 1990

Pentru cei ce au uitat ideile promovate de eroii brașoveni, le reamintim textul  Proclamaţiei din 15 noimebrie 1990. Pentru epigonii Abrudan, Scripcaru, Brătucu etc.  cu siguranță Proclamația de la Brașov nu a fost o “hârtie de turnesol”…

Noi, cei care la 15 Noiembrie 1987 am spus NU comunismului;
Noi, cei care nu v-am trădat niciodată;
Noi, cei care suntem hotărâţi să continuăm lupta pentru libertate;
În faţa lui Dumnezeu şi a voastră, proclamăm ziua de 15 Noiembrie:

ZIUA NAŢIONALĂ DE LUPTĂ ÎMPOTRIVA COMUNISMULUI

Niciun neam, niciodată şi nicăieri pe pământ să nu mai sufere ciuma roşie;
Noi cei care ne-am regăsit demnitatea prin jertfă de sânge declarăm:

  1. Îi vom cinsti ca pe nişte eroi ai neamului pe cei căzuţi în lupta împotriva comunismului şi le închinăm prinosul recunoştinţei noastre.
    2. Vom reconsidera istoria neamului nostru şi îi vom reda valorile spiritual-umane.
    3. Vom reînvia tradiţia creştină în şcoli şi în societate.
    4. Lupta fraţilor noştri din Basarabia şi Bucovina este şi lupta noastră.
    5. Considerând că are loc o gravă degradare a României, a devenit o necesitate istorică deschiderea procesului comunismului, în care să fie chemate toate persoanele care au contribuit la dezastrul actual al ţării şi judecarea lor în TRIBUNALE MORALE.
    Vom chema în faţa TRIBUNALULUI MORAL pe cei care ne-au condamnat la moartea roşie. Pentru aceasta am instituit TRIBUNALUL MORAL. Acesta este un act de dreptate şi conştiinţă. Nu este un act de răzbunare. Trebuie continuat procesul comunismului, al criminalilor care ne-au transformat în victimele totalitarismului. Vom chema în faţa TRIBUNALULUI MORAL şi pe cei vinovaţi de crimele din Decembrie 1989 şi până acum.
    6. Vom impune aplicarea principiilor DECLARAŢIEI UNIVERSALE A DREPTURILOR OMULUI, reconsiderând astfel valorile umane. Vom reda, conform criteriilor eficienţei, importanţa şi valorificarea fiecărei profesiuni.
    7. Vom impune organizarea unui referendum naţional pentru stabilirea formei de guvernământ a ţării, care să excludă orice fel de totalitarism.
    Pentru realizarea statului de drept şi pentru reintegrarea în lumea civilizată, cerem Guvernului:
    8. Publicarea tuturor proiectelor de lege şi supunerea lor discuţiei publice.
    9. Vom impune trecerea patrimoniului economic în proprietatea celor care l-au creat.

Economia de piaţă să se realizeze aplicând sistemul economic al ţărilor avansate.
Rolul Guvernului să fie de arbitraj, iar legile de impunere fiscală să fie un stimulent şi nu o frână în calea iniţiativei.

10. Vom determina Guvernul să aplice reforma agrară prin împroprietărirea ţăranilor cu pământ şi să sprijine tehnologizarea agriculturii. Trebuie să li se recunoască ţăranilor dreptul de a se organiza după propria lor voinţă.
11. Garantarea autonomiei sindicatelor faţă de patronat şi de Guvern.
12. Modernizarea şi reforma întregului sistem educaţional, îmbinând tradiţia cu experienţa ţărilor avansate.
13. Schimbarea atitudinii Guvernului faţă de instituţiile de asistenţă socială. Este timpul să găsească resurse pentru a asigura orfanilor, bătrânilor şi handicapaţilor asistenţa socială, dându-le dreptul la o viaţă demnă şi civilizată.
14. Adoptarea neîntârziată a legii sanitare, recunoaşterea importanţei muncii depuse de corpul medical. Fără sănătatea fizică a naţiunii nu putem avea sănătate morală şi nici viitor pentru copiii noştri.
15. Recunoaşterea drepturilor individuale şi colective ale naţionalităţilor conlocuitoare conform „Declaraţiei universale a drepturilor omului” şi hotărârilor şi convenţiilor internaţionale la care a aderat România. Nu admitem învrăjbirea între naţionalităţi, indiferent din partea cui ar veni.
16. Renunţarea la monopolul puterii asupra importantelor instituţii de informare în masă – televiziunea şi radioul, şi redarea acestora proprietarului de drept, cel care de fapt le finanţează, adică poporul, prin instituţiile civile.
Presa să fie liberă şi neîngrădită.
Considerăm că:

  1. Armata trebuie să slujească exclusiv interesele poporului, rolul ei este de a apăra integritatea teritorială şi nu instituţiile puterii.
    18. Poliţia şi Jandarmeria trebuie să asigure protecţia cetăţeanului şi a bunurilor lui.
    19. Serviciul Român de Informaţii trebuie să dobândească un cadru legal şi să se subordoneze Parlamentului ţării.
    20. Justiţia trebuie să funcţioneze ca o a treia putere în stat şi să fie slujită de magistraţi integri şi competenţi.
    Vom impune respectarea principiilor enunţate, astfel încât aceste instituţii să realizeze consolidarea statului de drept.
    21. Societatea Civilă românească trebuie integrată în dinamica societăţii civile europene. Garanţia democraţiei autentice este pluralismul politic neîngrădit.
    22. Trebuie reconsiderate legăturile cu străinătatea în general şi cu diaspora română în special, pentru demontarea mecanismelor xenofobe şi izolaţioniste.

Lupta noastră va înceta numai atunci când punctele PROCLAMAŢIEI DE LA BRAŞOV vor deveni o realitate.

Să ne ajute Dumnezeu!

Braşov, astăzi, 15 Noiembrie 1990

Iată, Grupul care a redactat Proclamatia de la Brasov: Dan Pica (inginer), Paul Baltag (economist) Eugen Dichiseanu (ziarist) , Paul Becheanu (medic), Mircea Sevaciuc Presedinte S.I. „Miscarea 15 Noiembrie1987”

136 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv