Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu începe să se enerveze pe Cîrstoiu /„Trebuia să facă deja conferinţa de presă ca să explice acuzațiil /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar ploile rămân până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

BEC, judecătoarea Nicolae și candidatura lui Radu Moraru. Întrebări fără răspuns clar!

Acum, când suntem în plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, am dorit să aflăm „din gura” domnului Constantin-Florin MITULEŢU-BUICĂ, președinte AEP, câteva răspunsuri pentru a înțelege dedesubturile – dacă sunt – scandalului mediatic din jurul candidaturii colegului nostru de presă, Radu Moraru. Domnul Buică s-a recuzat strategic și ne-a băgat “în gura” doamnei președinte BEC, judecător Adina-Georgeta Nicolae, care a răspuns “în doi peri” întrebărilor noastre.

Președintele AEP Constantin-Florin MITULEŢU-BUICĂ

Pentru a respecta tipologia legislativă, am rugat un avocat să reformuleze câteva dinre întrebările noastre jurnalistice în “întrebări juridice”. Am apelat la acest stil de formulare a unor întrebări în baza Legii 544, pentru a nu fi acuzați că nu ne-am exprimat coerent juridic.

Iată adresa noastră către Autoritatea Electorală Permanentă, forul condus de domnul Constantin-Florin MITULEŢU-BUICĂ și care tutelează periodicul BEC – Alegeri Prezidențiale 2019, condus de judecător Adina-Georgeta Nicolae:

Adresa SECUNDA către AEP – 15 octombrie 2019

Download (PDF, 191KB)

După două zile, președintele AEP, Constantin-Florin MITULEŢU-BUICĂ, ne-a informat că a trimis adresa noastră spre atentă rezolvare exact forului aflat în discuție și într-o posibilă culpă legislativă  – BEC condus de judecător Adina-Georgeta Nicolae. Iată răspunsul domnului Constantin-Florin MITULEŢU-BUICĂ:

Răspuns AEP către SECUNDA – 17 octombrie 2019

Download (PDF, 223KB)

După cinci zile, președinte BEC, judecător Adina-Georgeta Nicolae, ne-a trimis un fel de răspuns ce încalcă grosolan prevederile din Legea 544, care spun foarte clar că este obligația conducătorului unității să transmită detaliat raspunsuri la toate întrebările formulate, și nu comentarii.

Ce a făcut doamna judecător Nicolae? A încălcat Legea 544 și a răspuns la cele 16 întrebări (15 + a 5-a cu una adiacentă) printr-o adresă ce cuprinde comentarii, sfaturi, dar NU și răspunsuri la toate întrebările. Iat-o:

Răspuns BEC către SECUNDA – 22 octombrie 2019

Download (PDF, 445KB)

OK, am înțeles că BEC a refuzat candidatura lui Radu Moraru pe motiv că nu are 200.000 de semnături și că, într-un final, CCR a confirmat decizia BEC. Dar SECUNDA a dorit să afle cum de s-a ajuns la această decizie și dacă s-au respectat toate procedurile conform Legii 370/2004.

Pentru că s-a ajuns în situația în care CCR să OBLIGE BEC să ia o DECIZIE, adică să intre în procedură, după ce a expirat termenul de adoptare a acestor hotărâri – 48 de ore.

Radu Moraru

Am dorit să aflăm dacă această modificare de procedură în timpul jocului este legală. Noi înțelegem că o Hotărâre CCR este aplicabilă imediat, dar BEC a înțeles că, în cazul lui Radu Moraru, a încălcat legea, în primă fază, și că fără intervenția CCR la solicitarea lui Moraru, în termenul legal de 24 de ore, BEC refuza ilegal înregistrarea unei candidaturi?

De ce a încălcat doamna judecător Nicolae Legea 544 – legea transparenței? Pentru că doamna judecător Nicolae știe că nu poate să pățească nimic, iar în cel mai rău caz, Justiția din care face parte o va putea OBLIGA să răspundă la întrebările SECUNDA abia peste 90 de zile, când subiectul nu va mai fi da actualitate, iar domnia sa nu va mai fi președinte BEC.

După cum vedeți din întrebările SECUNDA, noi am dorit să aflăm câteva date și decizii care NU se regăsesc pe site-ul BEC – așa cum greșit/mincinos ne îndrumă doamna judecător Nicolae. Cel mai bun exemplu este cel expus în întrebarea de mai jos:

6. B.E.C. afirmă în Decizia nr. 29 din 27 septembrie că în data de 24 septembrie B.E.C. a luat în discuție dosarul depus de domnul Radu Moraru (127/C/BEC/P/2019). B.E.C. mai afirmă că l-a anunțat pe domnul Radu Moraru în data de 25 septembrie că nu îndeplinește condițiile de înscriere. B.E.C. a luat în data de 24 septembrie o DECIZIE – de respingere sau de aprobare – în baza documentelor depuse de domnul Radu Moraru în 22 septembrie? Dacă BEC NU a luat o DECIZIE din ce motive legale nu a făcut-o? Vă rugăm să argumentați și să detaliați răspunsul.

De ce este importantă această întrebare? Pentru că răspunsul este unul periculos pentru doamna președinte judecător Nicolae: a încălcat legea! E adevărat, o lege care nu prevede pedepse pentru faptele comise de președintele BEC, în acest caz !!! De ce oare nu prevede pedepse? Pentru ca Legea 370 să fie încălcată la ordin, sau după cum îl taie capul pe președinte. SECUNDA consideră că doamna judecător Nicolae a comis abuz în serviciu.

Dar iată o altă întrebare care necesita un răspuns legal, explicit:

13. Dacă B.E.C. a emis totuși decizii, la data de 27.09.2019 (spre exemplu Decizia nr. 29/D/27.09.2019), care puteau fi contestate în termen de 24 de ore, iar pe rolul Curții Constituționale erau înregistrate astfel de contestații, cum se precizează în Comunicatul dvs. din 27.09.2019, atunci cum s-a făcut ”legal” tragerea la sorți din data de 28.09.2019, din moment ce contestațiile nu fuseseră soluționate de CCR? Vă rugăm să argumentați și să detaliați răspunsul.

La cele 16 întrebări legitime, doamna judecător Adina-Georgeta Nicolae, președintele BEC, a ales să NU răspundă și să se ascundă în spatele unor sfaturi de genul “alte informații le găsiți pe site-ul…” No comment!

284 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv