POLITICĂ: Băsescu îl acuză de iresponsabilitate pe Dragnea după ce liderul PSD a anunţat că nu ar vrea să-i oblige pe părinţi să-şi vaccineze copiii/ PENALI: Interlopul Alen Moisin, arestat preventiv pentru 30 de zile/ 

Breaking News:
 
Autodenunțul “martorului” Ghiulbenghian îi dă cale liberă lui Kovesi să-i deschidă DOSAR PENAL lui Daniel Morar, autorul moral al Ordonanței interceptărilor

Conspirația Băsescu, Moldoveanu, Morar și denunțătorul!

Joi, 24 martie, Florin Mihai Ghiulbenghian, masonul rebel, a depus mai multe înscrisuri la DNA. Unul dintre ele este, practic, un autodenunț. De ce s-a autodemascat Ghiulbenghian? Masonul rebel speră, în acest fel, să scape cu o eventuală condamnare cu suspendare într-un caz clar de conspirație, in viziunea lui, la cel mai înalt nivel: gruparea Băsescu, Moldoveanu, Morar și denunțătorul i-a creat un dosar penal omului susținut de partidul aflat la guvernare pentru a NU ajunge premier! Autodenunțul lui Ghiulbenghian îi dă cale liberă lui Kovesi să-i deschidă DOSAR PENAL lui Daniel Morar, autorul moral al Ordonanței interceptărilor. Așa se explică de ce tocmai acum Ghiulbenghian a depus denunțul, insistând că are mare încredere în actualul și viitorul șef al DNA – Laura Codruța Kovesi. Cum Ghiulbenghian este anchetat într-o altă cauză penală, autodenunțul său sună al dracului de clar a negociere.

Florin Ghiulbenghian
Florin Ghiulbenghian vrea să scape de pușcărie precum Florică și Pescariu

Este incredibil cum Florin Ghiulbenghian, folosind-se de hârtii cu sigla unei fundații, ne ia de proști și speră să obțină clemență de la Kovesi și judecători la fel cum au primit escrocii delatori Florică și Pescariu în megadosarul de evaziune fiscală Microsoft.

În tentativa lui de a arăta că face acest demers civic pentru că s-a săturat ca țara să fie sugrumată de escroci, Ghiulbenghian se dovedește a fi un escroc, un criminal juridic, o unealtă în mâna unor conspiratori, un individ aflat în mijlocul unor evenimente pe care noi doar le-am intuit iar el acum le denunță încercând să scape de pușcărie.

Povestea lui Ghiulbenghian

În autodenunț, Florin Ghiulbenghian arată cum a format cu Băsescu, Moldoveanu, Morar și procuroarea MARIA de la DNA un grup de crimă organizată care a avut drept scop să sperie binomul politic Vasile Blaga – Liviu Negoiță ca să nu mai ceară președintelui Băsescu nominalizarea lui Negoiță la postul de premier. De fapt, o conspirație în toată regula!

Iată cum au acționat conjurații Băsescu, Moldoveanu, Morar, Ghiulbenghian și procuroarea MARIA de la DNA, după cum rezultă din autodenunțul masonului rebel:

Florin Mihai Ghiulbenghian își începe mărturisirea depusă la DNA cu povestea întâlnirii pe care a avut-o cu Daniel Moldoveanu, consilier prezidențial la Departamentul pentru Siguranță Națională, în 2009. Ghiulbenghian a fost întrebat de Moldoveanu dacă mai are documente compromițătoare despre Liviu Negoiță, primarul Sectorului 3 al Capitalei.

După ce Ghiulbenghian i-a răspuns afirmativ, Moldoveanu i-a cerut să depună o plângere la DNA. Mobilul? Vasile Blaga dorea cu ardoare ca PDL să-l nominalizeze pe Liviu Negoiță pentru funcția de premier, iar fostul președinte Traian Băsescu voia un argument penal pentru a-l descuraja pe „Buldog”. Deoarece mobilul prezentat de Moldoveanu avea o conotație specială, Florin Ghiulbenghian a înțeles importanța implicării sale în conspirația politică și a solcitat o întâlnire cu președintele Băsescu – capo di tutti capi!

“În cursul aceleiași seri, am fost chemat de Moldoveanu Daniel la Palatul Cotroceni și am avut o discuție de cca. 2 minute cu Băsescu Traian, în care mi-a reiterat solicitarea anterioară a lui Moldoveanu Daniel iar eu am afirmat că voi da curs acesteia”, scrie Ghiulbenghian în autodenunț.

Da, ați citit bine: “…iar eu am afirmat că voi da curs acesteia”.

Această afirmație și manevrele ulterioare întreprinse după întâlnirea cu Băsescu ne demonstrează că Florin Mihai Ghiulbenghian a făcut parte dintr-o odioasă conspirație.

basescu masina
Traian Băsescu în fața unui autodenunț ciudat. Ex-președintele neagă toate afirmațiile
Ghiulbenghian depune denunțul

Dar să revenim la autodenunț. Ghiulbenghian afirmă că Moldoveanu i-a cerut să formuleze un denunț în așa fel încât procuroarea MARIA, care îi va prelua documentul, să poată da NUP, deoarece președintele Băsescu nu dorește arestarea lui Negoiță, ci doar să-l sperie pe omul lui Blaga. În acest sens, Moldoveanu îi spune că totul este aranjat deoarece președintele Băsescu a discutat deja cu Daniel Morar, șeful DNA, care a nominalizat-o pe procuroarea MARIA.

“În noaptea respectivă am redactat plângerea, i-am prezentat-o a doua zi lui Moldoveanu Daniel și i-am dat o copie. Cu acestă ocazie Daniel Moldoveanu m-a rugat să întocmesc reclamația finală astfel încât să facilitez clasarea acesteia (…) și mi-a solicitat să discut cu martorii indicați de mine astfel încât aceștia să nu fie „prea cooperanți” cu procurorii (…) două zile după aceea, imediat după anunțul nominalizării lui Liviu Negoiță am depus denunțul la DNA și, în copie, la Registratura Palatului Cotroceni, în atenția Președintelui”, mai declară Ghiulbenghian.

Da, ați citit bine: “…imediat după anunțul nominalizării lui Liviu Negoiță am depus denunțul la DNA…”.

Frate Ghiulbenghiene, ăsta e grup de crimă organizată în toată regula, nu o reuniune de liceeni! Tu NU ai fost MARTOR, ci conspirator, MAFIOT. Ar trebui să fii arestat imediat!

daniel-andrei-moldoveanu-consilier-stat-presedintie
Daniel Moldoveanu, șef peste informațiile screte și conjurat în timpul liber
Morar ordonă iar procuroarea MARIA dă NUP

Florin Ghiulbenghian mai afirmă că la două luni după ce a depus denunțul împotriva lui Liviu Negoiță, a fost chemat la audieri de… procuroarea MARIA. Conform lui Ghiulbenghian, “în dosarul ce mi s-a prezentat se găseau extrase din cont care indicau faptul că mita plătită de mine lui Liviu Negoiță prin intermediul unor carduri de credit fusese ridicată de acesta inclusiv de al ATM-ul situat în incinta Primăriei Sectorului 3”.

Da, ați citit bine: “…că mita plătită de mine lui Liviu Negoiță prin intermediul unor carduri de credit…”.

Și această afirmație demonstrează că masonul rebel Florin Mihai Ghiulbenghian a făcut parte din conspirație, nu cum încearcă el să ne spună că este un martor, un cetățean model, iubitor de patrie. Păi tu ce ai fost, Ghiulbenghiane, nu conjurat într-o conspirație ordinară?!?

În finalul autodenunțului, Ghiulbenghian scrie: “Doamna procuror mi-a spus clar că are ordin de la Morar Daniel să claseze dosarul și m-a întrebat dacă am ceva împotriva acestui lucru, astfel încât i-am indicat că nu mă opun și mi-am exprimat acordul verbal de a nu mai continua demersurile  pentru aflarea adevărului. La circa un an după această discuție am primit prin poștă decizia de clasare a dosarului”.

Da, ați citit bine: “…i-am indicat că nu mă opun și mi-am exprimat acordul verbal de a nu mai continua demersurile  pentru aflarea adevărului…

Ce poți să mai zici după ce citești acest autodenunț? Că fără Ghiulbenghian nu s-ar fi pus în practică conspirația, pentru că masonul rebel este pionul principal! Iar acest „nebun” din planul conspirației încearcă să ne spună că după ce a auzit cum doamna Kovesi critică faptul că Morar a tergiversat intenționat anumite dosare, a decis să devină un cetățean onest și să dezvăluie conspirația din care a făcut parte alături de Băsescu, Moldoveanu, Morar și procuroarea MARIA.

Ghiulbenghian onest? Nu! Ghiulbenghian a fost un conspirator într-o conspirație, un infractor 100%.

kovesi-base
Codruța Kovesi are un cartof fierbinte în mână. Să fie șah și mat la Traian Băsescu?
În trei zile, Kovesi poate verifica, parțial, afirmațiile lui Ghiulbenghian

Evident că, dacă procurorii DNA vor lua în serios autodenunțul lui Ghiulbenghian, au posibilitatea să verifice câteva dintre afirmații în maxim trei zile:

  • conform caietului de intrări de la Palat, dacă Ghiulbenghian a fost la data respectivă la Cotroceni și unde a anunțat că este așteptat;
  • conform Registrului de la Palatul Cotroceni, dacă a depus denunțul anti-Negoiță și la ce dată;
  • când a fost depus denunțul anti-Negoiță la DNA, cine la instrumentat, ce martori au fost audiați, ce documente au fost la dosar și cum a fost motivat NUP-ul.
07-daniel-morar-rzv-465x390
Daniel Morar a fost cantonat în Cimitirul Elefanților CCR. Din înalta funcţie, Morar a încercat și a reușit să dea o trompă peste botul DNA via înregistrările SRI
Palind, foarte palid, Daniel Morar încearcă se se disculpe

La acuzațiile formulate de Florin Ghiulbenghian, fostul șef al DNA a înțeles că trebuie să răspundă. Dar nu a ieșit în public cu un comunicat de presă, cum era normal, dat fiind faptul că Daniel Morar este în prezent jude la CCR. Nu! Daniel Morar a rugat-o pe prietena lui de la revista Q Magazin să-l întrebe dacă este adevărat ce se afirmă în autodenunț. Iată scurta afirmație a lui Morar: „Niciodată, nimeni nu a intervenit la mine pentru închiderea unui dosar. Nu îl cunosc pe Daniel Moldoveanu, nu ştiu cine este”.

Răspunsul lui Daniel Morar este o palidă tentativă de apărare. De ce? Pentru că nicăieri în acest autodenunț Ghiulbenghian nu face vreo afirmație cum că Moldoveanu l-ar contacta pe Morar, ci că Băsescu a vorbit cu Morar. Această afirmație, că Moldovan va vorbi cu Morar, se regăsește într-o altă speță semnalată de masonul rebel, cea în care Antonescu ar fi făcut o “înțelegere penală” cu Băsescu. Un alt cartof fierbinte în mâna lui Koveși.

Așadar, Daniel Morar a ales să dezmintă posibila lui implicare în „conspirația binomul Blaga-Negoiță” printr-o declarație laconică, greu de digerat și care se referă la o altă speță. Dacă putem înțelege că este posibil ca Morar să nu-l fi cunoscut personal pe Moldoveanu, nu putem să-l credem pe fostul șef al DNA când afirmă că nu sție cine este” fostul consilier de stat la Departamentul Securității Naționale al Administrației Prezidențiale și fostul director al Oficiului pentru Informații Integrate din cadrul Comunității Naționale de Informații din cadrul CSAT. De ce? Pentru că DNA a colaborat cu CSAT și cu CNI, forul tutelar al serviciilor secrete!

P.S. Oricum, masonul rebel Florin Ghiulbenghian trebuie arestat imediat în urma acestui autodenunț, chiar pentru protecția lui. Iar dacă verificările enumerate mai sus vor confirma afirmațiile din autodenunț, atunci vom vedea prima arestare a unui președinte postdecembrist!

ok
SECUNDATV.RO folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG13 2012.