Autor: Ilie Radulescu

Alpha Services and Holdings SA, deţinător al Alpha Bank SA, şi UniCredit au agreat principalele condiţii financiare pentru fuziunea dintre UniCredit Bank SA şi Alpha Bank Romania SA, ca parte a unui parteneriat strategic la nivel internaţional, au anunţat, luni, cele două bănci. Fuziunea va aduce la un loc două entităţi complementare, atât UniCredit Bank România cât şi Alpha Bank România având o poziţie solidă în segmentele de corporate şi de retail. Conform unui comunicat al UniCredit România, prin aceasta fuziune se va crea a treia bancă ca mărime de pe piaţa locală, cu o cotă de piaţă combinată de…

Read More

Noul impozit pe cifra de afaceri va crește rata efectivă de impozitare la 20%-30% și ar putea aduce 6,5 miliarde de lei în plus la buget anul viitor, potrivit experților Deloitte. Legea ar putea intra în vigoare chiar din luna octombrie, dat fiind că mai trebuie doar promulgată de președintele României și publicată în Monitorul Oficial, atrag atenția specialiștii Deloitte. Impactul măsurilor fiscale cuprinse în legea pe care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament va fi unul semnificativ, în special pentru entitățile care urmează să fie impozitate pe cifra de afaceri, în cazul cărora rata efectivă de impozitare va crește…

Read More

Proiectul plata cu cardul la piață se extinde ȋn nouă orașe: Alexandria, Satu Mare, Făgăraș, Târgu Mureș, Timișoara, Tulcea, Vaslui, Bacău și Craiova, 60 de POS-uri urmând a fi instalate ȋn piețele agroalimentare din aceste localități, până la finalul toamnei. Proiectul a fost inițiat, ȋn 2019, și este dezvoltat de Mastercard și Asociația Administratorilor de Piețe din România (AAPR), în colaborare cu Patria Bank. Ȋn primul an, au fost instalate 104 POS-uri, în Sibiu, Iași, Galați și sectorul 1 al Capitalei. „Obiectivul nostru final este de a aduce ȋn piețe cât mai mulți orășeni, ȋn special pe cei din generația…

Read More

7 din 10 participanți la cel mai recent sondaj derulat de eJobs România declară că, în prezent, traversează o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional. Factorul care își pune cel mai mult amprenta asupra echilibrului lor psihic este faptul că muncesc prea mult și simt că au intrat într-o zonă de burnout, aproximativ o treime dintre respondenți marcând acest răspuns. Următorul motiv este legat de faptul că nu câștigă suficient pentru cheltuielile pe care le au. 20% nu se simt apreciați la locul de muncă, iar 13% spun că sunt afectați de diverse probleme pe care le întâmpină în…

Read More

Startup-urile și micile companii caută oameni care să le ajute să reziste pe o piață dură, iar cele nou-înființate caută între 2 și 4 angajați, în primul an de la înființare. În primele 8 luni din acest an, cele mai multe angajări s-au înregistrat în râdul start-upurilor din domenii precum servicii, transport, retail sau logistică. De la începutul anului și până în prezent, peste 56.000 de SRL-uri noi au fost înregistrate, potrivit datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), în timp ce procentul firmelor nou înființate, în 2023, care recrutează prin bestjobs a ajuns la 15%, în creștere…

Read More

Consiliul Concurenței informează, luni, că a finalizat inspecțiile inopinate derulate la zece bănci, precum și la Biroul de Credit și la Asociația Română a Băncilor, în cadrul unei investigații privind posibile înțelegeri cu scopul de a limita accesul consumatorilor la produsele și serviciile de creditare pentru persoane fizice.. Băncile inspectate sunt: Alpha Bank Romania S.A., CEC Bank S.A., Garanti Bank S.A., Raiffeisen Bank România S.A, ING Bank N.V. Amsterdam sucursala București, Banca Transilvania S.A., Banca Comercială Română S.A, BRD – Groupe Société Générale S.A., Credit Europe Bank (Romania) S.A., First Bank S.A.. „Avem deja în derulare o investigație care vizează…

Read More

Vânzările de autoturisme și vehicule comerciale ușoare noi din România vor încheia anul 2023 pe creștere, estimată la circa 7% comparativ 2022, însă producția auto locală va fi pe minus, singura scădere dintre cele cinci piețe (România, Polonia, Cehia, Ungaria și Slovacia) din Europa Centrală analizate de PwC în raportul Autofacts. În trimestrul al doilea, vânzările de autoturisme au crescut cu 13,8% față de același interval al anului trecut și cu 59,6% față de aprilie-iunie 2020, perioadă afectată de pandemie. Indicatorul Sentimentului Economic a rămas relativ stabil, dar pe de altă parte, Indicatorul de încredere industrială a avut o traiectorie…

Read More

Un român cu salariu mediu își alocă veniturile pe aproximativ 3 luni pentru a acoperi cheltuielile anuale ale unei autoturism de o valoare medie, potrivit reprezentanților MyCar Assistant, aplicația românească concepută ca un asistent digital auto complex. Astfel, pentru a utiliza un autoturism cu o valoare de aproximativ 10.000 de euro, costurile obligatorii anuale pe care românii trebuie să le achite includ RCA-ul (1500 lei), ITP-ul (100 lei), rovinieta (100 lei), impozit (100 lei), parcările în funcție de zonă (500 lei), schimbul anvelopelor de la un sezon la altul (200 lei), spălarea mașinii (250 lei), reviziile (800 lei) și combustibilul…

Read More

În primul semestru (S1) din 2023, mediul antreprenorial a fost mai orientat către noile mecanisme de restructurare, astfel că numărul companiilor care au apelat la concordat preventiv a crescut, iar al celor intrate în insolvență a rămas relativ constant, potrivit CITR, liderul pieței de insolvență și restructurare din România. Concret, 30 de companii au apelat la concordat preventiv (dintre care opt sunt companii de impact, cu active de peste 1 milion de euro), comparativ cu 12 astfel de cereri, în întregul an 2022. Totodată, 3.290 de companii au intrat în insolvență, în scădere cu 6,2%, dar numărul companiilor de impact…

Read More

Bonusurile de performanță, zilele libere suplimentare, asigurările de viață sau grădinița pentru copii sunt beneficiile extrasalariale pe care le cer cel mai frecvent managerii și specialiștii, potrivit Skilld, primul serviciu de recrutare rapidă prin inteligență artificială din țară, dezvoltat de eJobs România. Precizările transmise redacției: 70% dintre angajați primesc beneficii extrasalariale, tichetele de masă, asigurările medicale și bonusurile de performanță fiind cele mai oferite de angajatori. Atunci când își negociază pachetele salariale, managerii cer, însă, și alte beneficii, precum zile libere suplimentare, asigurare de viață sau grădiniță pentru copii. „Ca tendință generală, pentru manageri, în special pentru cei din zona…

Read More