Autor: Ilie Radulescu

Volumul subscrierilor pe segmentul RCA a crescut cu 122% în primul trimestru (T1), la aproape 2,5 miliarde de lei, potrivit vicepreședintelui ASF, Cristian Roșu. „Anul 2022 a venit cu schimbări importante în structura vânzărilor de asigurări. După primele trei luni din acest an, primele brute subscrise pe segmentul RCA au ajuns la aproape 2,5 miliarde de lei, cu 122% peste primul trimestru din anul 2021. Pentru intermediari, care realizează cea mai mare parte a vânzărilor de RCA, diversificarea pieţei, concomitent cu o creştere substanţială a primelor brute subscrise, înseamnă mai multe resurse pentru dezvoltare şi pentru îmbunătăţirea serviciilor oferite clienţilor.…

Read More

Merită să ne întoarcem la impozitul progresiv? Pro și contra – o analiză realizată de Daniel Anghel, partener și lider al Departamentului de Consultanță Fiscală și Juridică. Revenirea la impozitul progresiv este o temă care reapare periodic în dezbaterea publică, însă mediul de afaceri și contribuabilii persoane fizice nu par convinși că această schimbare este necesară și benefică. Din toate sondajele realizate pe acest subiect, reiese că marea majoritate susține în continuare cota unică. Motivul principal ține atât de teama că va crește inevitabil povara fiscală, cât și de faptul că practic va fi mult mai greoi și mai complicat…

Read More

Centrala termoelectrică Mintia, închisă în urmă cu mai bine de un an și aflată în insolvență, va fi scoasă la vânzare prin licitaţie, cu preţul de pornire de 91,2 milioane de euro fără TVA, potrivit unui comunicat al Expert Insolvenţă SPRL, remis luni. Casa de insolvență, în calitate de administrator judiciar al Complexului Energetic Hunedoara, anunţă vânzarea în bloc a termocentralei, la licitația ce va fi data de 15.07.2022 la sediul SCEH SA din Petroşani. În cazul în care activul nu va fi valorificat, licitaţia se va relua în data de 29 iulie 2022, apoi în 12 august 2022 şi…

Read More

Românii cu credite în lei suportă o nouă majorare, pe baza indicelui ROBOR, care „se umflă” de la o zi la alta, potivit datelor BNR. Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat la 5,79%, de la 5,71% vineri, iar indicele ROBOR la 6 luni a crescut la 6%, fiind utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă. Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale…

Read More

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a anunțat miercuri, adoptarea de către Guvern a două hotărâri prin care se încheie jaloanele asumate prin PNRR. Este vorba despre: 1. Programul Național de Acțiune Privind Implementarea Sistemului European de Management al Traficului Feroviar 2. Programul de acțiune pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare şi transferul modal către calea ferată al fluxurilor de transport de călători şi marfă. Ministrul Grindeanu a explicat fiecare program: „Așa cum ne-am angajat, am aprobat Programul Național de Acțiune în trimestrul 2 al acestui an, astfel încât noul Sistem European de Management al Traficului Feroviar (ERTMS) să poată…

Read More

După trei luni de la prima promisiune, Guvernul a aprobat în sfârșit, în ședința de miercuri, Hotărârea privind instituirea schemei de ajutor de stat pentru compensarea creşterii preţului la combustibil pentru alimentarea motoarelor ca urmare a conflictului armat din Ucraina, precum şi modificarea anexei nr. 2 la HG nr. 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Actul normativ reglementează modalitatea de acordare a ajutorului de stat pentru compensarea creșterii prețurilor la combustibili operatorilor economici care efectuează transport rutier de mărfuri și transport persoane. Acest ajutor se acordă sub formă de grant, valoarea acestuia fiind de 50 de…

Read More

Sistemul de monitorizare și informare asupra traficului și a condițiilor de circulație pentru Autostrada A1 București-Pitești, Autostrada A2 București-Cernavodă, Autostrada A3 București-Ploiești, DN1 București-Ploiești este estimat la o valoare totală de peste 112,8 milioane lei, cu TVA, a stabilit Guvernul Ciucă, în ședința de miercuri. Investiția se va derula pe o perioadă de 2 ani și va fi cofinanțată din bani europeni, prevede Hotărârea de Guvern prin care au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții. Cele trei sectoare de autostradă și sectorul de drum național incluse în acest proiect, a căror lungime însumată reprezintă circa o treime din…

Read More

Înmatriculările de mașini „verzi” (electrice 100%, hibrid pluh-in şi full hybrid) au înregistrat în România o creștere cu 131,1% în primul trimestru (T1) al acestui an, dublu față de perioada similiară din 2021, potrivit statisticii Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), publicată miercuri. Autoturismele full electrice au consemnat un salt de 487,4%, iar cele plug-in hybrid, de 159,5%. Cota de piaţă de 19,7% deținută de autoturismele „verzi” depăşeşte cu 4,4% şi 1.644 unităţi cota deţinută de motoarele diesel. Primele cele mai vândute cinci modele de autoturisme 100% electrice sunt: Dacia Spring – cu 1.458 de unităţi, Tesla Model 3 (cu…

Read More

Comisia Europeană a adoptat noul Regulament de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale (Vertical Block Exemption Regulation – VBER), împreună cu noile orientări privind restricţiile verticale, în urma unei revizuiri aprofundate a normelor din 2010, informează un comunicat al Executivului comunitar. Normele revizuite asigură întreprinderilor reguli şi orientări mai simple, mai clare şi actualizate. Noile norme le vor ajuta să evalueze compatibilitatea acordurilor lor de furnizare şi distribuţie cu normele UE în materie de concurenţă, într-un mediu de afaceri remodelat de creşterea comerţului electronic şi a vânzărilor online. Versiunea revizuită a VBER şi orientările privind restricţiile verticale vor intra în…

Read More

Aproape 1.000 de ateliere de reparații auto din toată țara au fost controlate de inspectorii RAR, în ultimele 3 luni, în cadrul unor acțiuni complexe. Amenzile au depășit un milion de lei. „Ieftin și rapid – sloganul perfect ca să fii atras și păcălit într-un service auto neautorizat! Registrul Auto Român este cu ochii pe cei care prestează activități de reparații auto, însă o fac în afara legii și în condiții care nu pot garanta siguranța lucrărilor de reparație”, se arată într-un comunicat transmis, marți, de RAR. Inspectorii RAR au găsit neconformități legate de: efectuarea de activităţi de reparaţii…

Read More