Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu îi transmite din Qatar lui Cîrstoiu: „Să răspundă la toate acuzațiile. Eu nu i-am cerut lămuriri, dânsul trebuie să se explice bucureștenilor” /JUSTIȚIE: Fost director alTermocentralei Rovinari, trimis în judecată pentru luare de mită / ANM: Vreme ploioasă, temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

Întoarcerea Generalului! În politica românească se dă milităria jos din pod!

Abia și-a intrat în vână Bursa Zvonurilor, că s-a și abătut asupra ei o furtună de informații adevărate 100%, dar care vor fi reale 100% abia când se vor întâmpla.

Știrea de azi se referă la Întoarcerea Generalului! Cum care general? Ce întrebare e asta, care general? Unicul, inegalabilul și infailibilul domn General Gabi Oprea “Interesul Național”.

Gabi Oprea – președinte UNPR

Așadar, oșteni ai patriei lăsați la vatră la 42 de ani cu simbrie cât Casa Poporului, ați băgat-o pe mânecă! Se întoarce Generalul (nu fiți răi, știm că la aflarea zvonului se mai întoarce și altcineva, dar în alt loc) și coboară milităria din pod.

Evenimentul așteptat de o planetă întreagă – Putin a solicitat să fie prezent și i-a cerut Generalului să-i permită să vină cu aghiotantul special de ținut umbrela de ploaie – se va întâmpla miercuri, 12 decembrie 2018, într-o locație strict secretă, atât pentru noi, cât mai ales pentru invitați – ca nimic să nu transpire la presa ticăloșită, în special la SECUNDA.

Ba, mai mult, de parcă nu era deajuns, Bursa Zvonurilor a aflat că secretul locației e atât de mare, încât nici măcar Generalul nu știe unde se întoarce!

Oricum, în această perioadă în care luna Decembrie are 5 sâmbete, 5 duminici și 5 luni – se întâmplă o dată la 824 de ani – avem ocazia aproape milenară de a vedea Întoarcerea Generalului în politica românească:

Gabi Oprea va fi reînscăunat președintele UNPR

Și nu va apărea pe un cal alb – ar fi prea șucar –, ci cu un batalion de generali cu stele până la cer, aliniați în spatele lui. Renașterea UNPR – mai ceva ca ALIEN –  va fi intergalactică!

Sigourney Weaver și ALIEN, în capodopera cinematografică Întoarcerea Generalului!

Total neîntâmplător, BZ a aflat că Real Madrid este deja ofticată pe General că-i ia galaxia, iar actrița Sigourney Weaver vrea să joace în noua serie ALIEN sub bagheta oricui – că “la vârsta mea nu mai contează”, am încheiat citatul.

P.S. Președintele în care palpită inima Interesului Național a primit de la un specialist în propagandă, manipulare și strategie politică – trei Doamne și toate trei –, prin intermediul unui prieten, un sfat machiavelic bun de pus la rană:

“Gabi Oprea să nu apară la televizor vreo doi ani, să trimită  “pe sticlă” alți vorbitori din partea UNPR, că are balta generali!”

Doamnelor și domnilor cititori, ne cerem scuze pentru faptul că NU putem să vă spunem numele specialistului.

BZ a aflat cine e specialistul, dar pentru că e fin strateg, a devenit, simultan, și sursa noastră, așa că ne-a tras-o LGBT-ist! Pentru că noi nici în fața judecătorilor nu divulgăm numele surselor!

Trăiască Patria și cine o mai rămâne în ea, după ce PSD + ALDE or să tragă heblul!
85 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv