Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

JUSTIȚIE: Patru șefi ai Jandarmeriei și un secretar de stat în MAI, suspecți în dosarul violențelor de la Mitingul Diasporei (surse) / POLITICĂ: Zi decisivă pentru viitorul politic al lui Dragnea / Jumătate dintre baronii PSD vor să-l mazilească

 

Breaking News:
 

Dăncilă n-a făcut nimic pentru evitarea pestei porcine, dar cere bani europeni să dea despăgubiri

Premierul Viorica Dăncilă nu a făcut nimic, prin ANSVSA – structură în subordinea ei directă – pentru evitarea pestei porcine, dar cere bani europeni ca să dea despăgubiri oamenilor cărora inspectorii sanitari le omoară porcii în curte, dar și marilor crescători, peste 238.000 de animale fiind ucise până în prezent.

Dăncilă s-a întâlnit joi cu comisarului european pentru Agricultură, Phil Hogan.

“Am prezentat domnului comisar situaţia creată de evoluţia explozivă a pestei porcine africane, cu efecte atât în planul economico-financiar, dar şi social. În acest context, am solicitat domnului comisar european acordarea întregului sprijin tehnic şi financiar din partea Comisiei Europene pentru reducerea impactului nefast pe care pesta porcină africană l-a avut asupra agriculturii româneşti”, a spus premierul, la Palatul Victoria.

Premierul a insistat că asistenţa europeană este foarte importantă pentru România, dată fiind ponderea agriculturii în economia românească.

“Este suficient să amintesc că datele statistice arată că agricultura a contribuit de o manieră consistentă la creşterea economică a României”, a precizat Dăncilă.