Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

PROTEST: Românii ies din nou în stradă: “Cod Roșu de OUG”

Breaking News:
 

Deficitul bugetar a crescut cu 1,6 miliarde lei într-o singură lună, la 6 miliarde

Deficitul bugetului general consolidat a înregistrat un deficit de 6,05 miliarde lei (0,65% din PIB) în primele patru luni ale acestui an, după ce atinsese în aprilie nivelul de 4,46 miliarde lei (0,48% din PIB), în condițiile în care la finele lui aprilie 2017 exista un excedent de 1,4 miliarde lei (0,17% din PIB), potrivit datelor operative ale Ministerului Finanţelor, publicate vineri.

foto: Jean-Mihai Pâlșu

Astfel, soldul negativ a urcat numai în luna aprilie la 1,59 miliarde de lei.

Asta cu toate că veniturile bugetului general consolidat au crescut cu 11,8% în primele 4 luni din acest an, la 89,6 miliarde lei (9,6% din PIB), faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

S-au înregistrat creşteri la încasărilor din contribuţiile de asigurări (+33,6%) şi din veniturile nefiscale (+13,9%), grație OUG 79/2017 privind transferul contribuţiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului.

Veniturile din TVA au crescut cu 1,1%, la 17,5 miliarde lei, iar cele din accize, cu 14,7%, la 8,8 miliarde lei (0,9% din PIB), fiind însă influențate de majorarea accizei la carburanți.

Cncasările din impozite şi taxe pe proprietate au crescut cu 6,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017.

Pe de altă parte, s-au înregistrat scăderi cu 18,2% ale încasărilor din impozitul pe salarii şi venit, pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018.

De asemenea, se înregistrează o diminuare cu 14,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent şi la taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi ca urmare a aplicării OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule.

Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate sunt de 5,02 miliarde lei.

În ceea ce priveşte cheltuielile bugetului general consolidat, acestea au crescut cu 21,5%, la 95,6 miliarde lei.

Cheltuielile de personal sunt cu 20,4% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, creşterea fiind determinată de majorările salariale acordate în anul 2017, dar şi de majorarea salariilor în sectorul bugetar ca urmare a aplicării Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 12,2% faţă de primele patru luni din 2017. Creşteri semnificative se înregistrează atât la bugetele locale, cât şi la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi la bugetele instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii bugetare.

Subvenţiile acordate în primele patru luni ale anului 2018 sunt în creştere cu 26,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Creşterea este determinată, în principal, de plăţile efectuate pentru sprijinirea producătorilor agricoli şi de subvenţiile acordate pentru susţinerea transportului feroviar public de călători şi a transportului cu metroul.

“Dobânzile sunt cu 56,2% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, respectiv 0,5% din PIB, întrucât în luna aprilie 2018 s-a înregistrat un vârf de plată al dobânzilor, avându-se în vedere cumularea datelor de plată a dobânzilor aferente mai multor titluri de stat de tip benchmark, situaţie care în anul 2017 s-a reflectat în execuţia bugetară aferentă lunii iunie”, precizează MFP.

Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut faţă de anul precedent cu 10,8%, fiind influenţate, în principal, de majorarea cu 9% a punctului de pensie de la 1 iulie 2017, ajungând la 1.000 lei, majorarea şi modificarea modalităţii de stabilire a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 5,9 miliarde lei, de două ori mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când s-au situat sub 3 miliarde lei. 

 
ok
SECUNDATV.RO folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG13 2012.