Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cătălin Cîrstoiu și-a anulat toate ieșirile publice, după ce a fost reclamat la DNA și ANI de Emanuel Ungureanu / JUSTIȚIE: Iohannis a avizat începerea urmăririi penale a lui Petre Roman și Voican Voiculescu în dosarul Mineriadei / ANM: Vreme extrem de caldă până miercuri, apoi temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

Dragnea vrea să aderăm la moneda Euro în 2024

Liviu Dragnea, președintele Partidului Social Democrat, a anunțat luni că speră ca România să adere moneda Euro în 2024.

sursa foto economica.net

Scenariul a fost propus inițial de Traian Băsescu, fostul președinte al României, însă acesta propunea la momentul respectiv, ca termen potrivit, 2019.

Acum, Liviu Dragnea anunță că abia în 2024 se întrunesc majoritatea condițiilor necesare pentru a face acest pas. Liderul PSD mizează pe ideea că avem, până atunci, creștere economică la nivel consecutiv, care să arate stabilitate și că putem reduce, pe cât posibil, diferențele existente la acest moment față de țările deja membre ale zonei Euro.

“Doamna prim-ministru ne-a informat că în această săptămână prin HG se va înființa Comisia Națională pentru Aprobarea Planului de Fundamentare și de Aderare la Moneda Euro până în 2024, comisie din care vor fi invitați să facă parte reprezentanți din Academia Română, Președinție, Guvern, părți interesate din societatea civilă, alte instituții, structurile asociative ale autorităților locale, în așa fel încât până la 15 noiembrie cel mai târziu calendarul de implementare și planul de acțiune și de măsuri să fie aprobat, pentru ca începând cu 1 ianuarie 2019 să se implementeze aceste măsuri”, a fost mesajul transmis de Liviu Dragnea, după o întâlnire a liderilor PSD.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv