Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

POLITICĂ: Iohannis îi dă un răspuns Vioricăi pe tema remanierii săptămâna viitoare / JUSTIȚIE: ÎCCJ nu acceptă cererea DNA de judecare mai rapidă a lui Dragnea / 

Breaking News:
 

Guvernul a modificat programul Prima Mașină, cu noi facilități

Guvernul a aprobat marţi modificarea programului Prima Mașină, astfel încât și cei care au mai avut un autovehicul nou îşi vor putea cumpăra altul.

foto: Jean-Mihai Pâlșu

“Persoanele fizice vor putea să-şi achiziţioneze un autoturism nou chiar dacă au mai deţinut anterior un astfel de autoturism. Se elimină, aşadar, obligativitatea declaraţiei pe proprie răspundere a beneficuiarului că nu a mai avut un autoturism nou, condiţie existentă în programul Prima maşină. În acelaşi timp, actul normativ mai prevede acceptarea ecobonusurilor şi ecotichetelor acordate în cadrul programelor Rabla clasic şi Rabla plus pentru achitarea avansului minim obligatoriu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

Este vorba despre programul aprobat prin OUG 66/2014, ce are ca obiectiv principal facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziţionarea unui autoturism nou prin contractarea de credite garantate de stat.

Pot fi cumpărate autoturisme noi clasice cu sistem de propulsie termic, hibrid, electric hibrid şi full-electric.

9 Shares