Reprezentanții Institutului Național de Statistică au dat publicității, marți, un raport extrem de interesant despre evoluția inflației din România.
Astfel, conform celor de la INS, inflația a crescut cu 0,3% în luna februarie a acestui an, față de luna ianuarie, ajungând la 4,7%.
Din păcate, avem creșteri în mai toate domeniile, în ultimul an. Astfel, prețul la mărfuri nealimentare, gaze sau energie electrică, a crescut cu 6,2%.
Prețul alimentelor a crescut cu 3,7%, iar prețul serviciilor a crescut cu 2,9%.
Interesant este faptul că nivelul de 4,7% pare foarte mare, în condițiile în care ultima estimare a Băncii Naționale a României era undeva la 3,5% pentru sfârșitul acestui an, prag ce pare imposibil de atins în acest moment.
Pe de altă parte trebuie precizat că, în ultimele luni, cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat la fructe și conserve din fructe, 7,39%, citrice și alte fructe meridionale, 8,7%, gaze, 5,69%. În schimb, după explozia din toamna anului trecut, au scăzut prețurile la ouă, zahăr și încălțăminte din piele.