Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

 POLITICĂ: Dragnea vorbește la scenă deschisă despre amnistie și grațiere / Tudorel Toader ne liniștește însă că aceasta ar fi ultima soluție / ACTUALITATE: Zeci de mii de români rămân fără curent electric și în a treia zi / 

Breaking News:
 

Inflație de 4,56% în iulie. Scumpiri la alimente, produse nealimentare și servicii

Rata anuală a inflaţiei a fost de 4,56% în luna iulie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 6,23% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cele alimentare cu 3,42%, iar serviciile cu 2,68%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

foto: Jean-Mihai Pâlșu

În luna iunie, rata inflației a fost de 5,4% în iunie, iar cea mai mare, de 5,41%, a fost înregistrată în luna mai – cu cel mai ridicat nivel din ultimii 5 ani și 4 luni, respectiv februarie 2013, când ajunsese la 5,65%.

Rata medie lunară a inflaţiei în primele şapte luni din acest an a fost de 0,3%, faţă de 0,1% în perioada similară din 2017.

Produsele de morărit şi panificaţie, uleiul, peştele proaspăt, dar şi biletele de avion şi tarifele serviciilor de apă şi salubritate s-au scumput cel mai mult.

La polul opus, cu scăderi de tarife, se situează cartofii, cu 7,81%, alte legume şi conserve de legume (-5,81%) şi fructele proaspete (-6,52%). 

Faţă de luna decembrie 2017, legumele şi conservele de legume s-au scumpit cel mai mult în iulie, cu 9,18%, fructele proaspete – 6,62%, citricele şi fructe meridionale, cu 6,71% şi carnea de bovine cu 3,55%. Pe de altă parte, ouăle s-au ieftinit în iulie faţă de decembrie cu 27,72% şi zahărul cu 5,75%.

În cazul preţurilor nealimentare, cele mai importante majorări de preţuri au fost consemnate în cazul produselor cultural-sportive (+0,50%) şi la autoturisme şi piese de schimb (+0,19%). În schimb, scăderi au fost la energie electrică (-4,08%), combustibili (-0,38%) şi la încălţăminte (-0,06%).

Comparativ cu finalul anului trecut, în iulie s-au majorat cel mai mult preţul gazelor naturale, cu 10,43%, al combustibililor. cu 5,78%, şi cel al tutunului şi ţigărilor cu 3,68%. Pe de altă parte, în perioada menţionată doar energie electrică a consemnat o scădere cu 1,72%.

Conform datelor centralizate, pe segmentul serviciilor, în iulie, cel mai mult s-au majorat tarifele pentru biletele de avion (+5,12%), cele pentru apă, canal şi salubritate (+1,16%), respectiv preţurile la cazare în unităţile hoteliere, cu 0,58%.

Faţă de luna decembrie 2017, tarifele la transportul aerian s-au majorat cu 15,86%, serviciile de igienă şi cosmetică cu 3,33%, iar cele din restaurante, cafenele şi cantine cu 2,21%, fără a se consemna vreo scădere în această perioadă la tarifele serviciilor.