Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cîrstoiu se disculpă: „Nu sunt incompatibil, există o decizie a ÎCCJ” / /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar mai există ploi până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

INS: Afacerile din comerțul cu autovehicule, în creștere

Afacerile din comerțul cu autovehicule și motociclete au crescut cu 6,5% ca serie brută și cu 9,9% ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna iulie față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Institutului Național de Statistică (INS), date miercuri publicității.

 

Avansul s-a datorat  creșterilor înregistrate la comerțul cu motociclete, piese și accesorii aferente; întreținerea și repararea motocicletelor (+50,7%), activitățile de întreținere și repararea autovehiculelor (+22,9%), comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule (+7,5%) și la comerțul cu autovehicule (+2,1%).

Activitatea de servicii de piață prestate populației, serie brută, a înregistrat o cifră de afaceri cu 19,9% mai mare comparativ cu luna iulie a anului trecut, provenită de la activitățile de jocuri de noroc și alte activități recreative (+23,5%), activitățile hotelurilor și restaurantelor (+21,0%), activitățile agențiilor turistice și tur-operatorilor (+15,4%) și de la activitățile de spălare, curățare și vopsirea textilelor și blănurilor (+13,3%). Scăderi au înregistrat serviciile de coafură și alte activități de înfrumusețare (-19,7%).

Activitatea de servicii de piață prestate populației, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, a crescut cu 17,3% comparativ cu luna iulie 2016.

În luna iulie 2017, comparativ cu luna precedentă, aceste activități au înregistrat însă o scădere cu 6,5%, din cauza scăderilor înregistrate la comerțul cu autovehicule (-11,6%), comerțul cu motociclete, piese și accesorii aferente; întreținerea și repararea motocicletelor (-10,8%), și la activitățile de întreținere și repararea autovehiculelor (-5,4%). Comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule a crescut cu 3,2%.

Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna iulie 2017, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o scădere cu 0,9%.

În ceea ce privește serviciile de piață prestate populației, serie brută, în luna iulie 2017, față de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri a înregistrat o creștere cu 13,0% datorată creșterilor consemnate la activitățile hotelurilor și restaurantelor (+16,6%), activitățile de jocuri de noroc și alte activități recreative (+10,8%), activitățile de spălare, curățarea și vopsirea textilelor și blănurilor (+3,5%), activitățile agențiilor turistice și tur-operatorilor (+2,6%) și la serviciile de coafură și alte activități de înfrumusețare (+1,4%).

Volumul cifrei de afaceri, pentru serviciile de piață prestate populației, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna iulie 2017 față de luna precedentă a crescut cu 2,6%.

De asemenea, în perioada 1 ianuarie — 31 iulie 2017 comparativ cu perioada 1 ianuarie — 31 iulie 2016, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie brută, a crescut cu 12,4% datorită creșterilor înregistrate la comerțul cu motociclete, piese și accesorii aferente; întreținerea și repararea motocicletelor (+38,7%), întreținerea și repararea autovehiculelor (+27,8%), comerțul cu autovehicule (+10,4%) și la comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule (+9,5%).

În perioada 1 ianuarie — 31 iulie 2017 comparativ cu perioada 1 ianuarie — 31 iulie 2016, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, a crescut cu 13,9%.

Activitatea de servicii de piață prestate populației, serie brută, în perioada 1 ianuarie — 31 iulie 2017 a înregistrat o cifră de afaceri cu 12,4% mai mare comparativ cu perioada 1 ianuarie — 31 iulie 2016, provenită de la activitățile de jocuri de noroc și alte activități recreative (+14,4%), activitățile agențiilor turistice și tur-operatorilor (+13,5%), activitățile hotelurilor și restaurantelor (+12,4%) și de la activitățile de spălare, curățare și vopsirea textilelor și blănurilor (+9,0%). Serviciile de coafură și alte activități de înfrumusețare au scăzut cu 13,6%.

Activitatea de servicii de piață prestate populației, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în perioada 1 ianuarie—31 iulie 2017 a înregistrat o cifră de afaceri cu 11,0% mai mare comparativ cu perioada 1 ianuarie — 31 iulie 2016.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv