KIA Exim Bank UE the GROUP Borsec Samsung Carrefour Deichmann Dedeman Metro Auchan
KIA Best Advertising Cotnari ComputerLand Sony Arctic Dacia Rompetrol Penny Selgros

POLITICĂ: Iohannis spune că “nu mă tem absolut deloc de suspendare” / “Nu există stat paralel, ci câteva persoane care vor să acapareze puterea și se victimizează” / Iohannis, despre ultimul dosar al lui Dragnea: “Este clar că trebuie să demisioneze” / Iohannis: “Nici nu trebuia să ajungă acolo, nu face bine acest tip de circ”

Breaking News:
 

INS ne anunță că inflația a atins maximul ultimilor trei ani

Să vezi și să nu crezi domnule guvernator BNR, “Papa” Mugur Isărescu. Rata anuală a inflaţiei a urcat în luna iulie la 1,4%, cel mai înalt nivel din octombrie 2014.
Și, asta, în condiţiile în care energia electrică s-a scumpit cu 6,8%, iar preţurile alimentelor au scăzut faţă de luna anterioară, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică – INS.

Potrivit INS, mărfurile alimentare s-au ieftinit cu 0,39%, în medie, faţă de luna iunie, în timp ce preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 0,93%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 0,14%.

Comparativ cu iulie 2016, preţurile alimentelor au crescut în a şaptea lună a acestui an cu 2,4%, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 1,7%, iar preţurile serviciilor au coborât cu 0,8%.

De la 1 ianuarie 2017, cota generală a TVA s-a redus de la 20% la 19%, iar supraacciza de 7 eurocenţi pe litrul de carburanţi a fost eliminată, ceea ce a redus preţul la pompă cu circa 40 de bani pe litrul de benzină şi motorină.

La finalul anului 2016, rata anuală a inflaţiei a fost de -0,5%, fiind al doilea an la rând în care rata anuală a inflaţiei a înregistrat valori negative.

În ultima prognoză, publicată săptămâna aceasta, Banca Naţională a României (BNR) estimează că rata anuală a inflaţiei va ajunge la 1,9% la finalul acestui an, în intervalul ţintit de banca centrală, de 2,5%, plus/minus 1% (1,5%-3,5%).

Vă reamintim că în ultimii ani, “Papa” Mugur Isărescu nu a fost în stare să-și atingă ținta de inflație deși și-a impus-o singur!
ok
SECUNDATV.RO folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG13 2012.