Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cîrstoiu se disculpă: „Nu sunt incompatibil, există o decizie a ÎCCJ” / /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar mai există ploi până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

713 poliţişti, mobilizaţi special pentru începutul noului an universitar

Poliţiştii vor fi prezenţi, luni, în zona centrelor universitare din toată ţara, pentru ca festivităţile desfăşurate cu ocazia începerii noului an universitar să se desfăşoare în siguranţă. Vor fi oferite studenţilor sfaturi şi recomandări preventive.

Din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Bogdan Despescu, peste 700 de poliţişti vor acţiona în zona centrelor universitare din toată ţara, pentru a se asigura că noul an universitar începe în condiţii de linişte şi siguranţă şi pentru a le oferi studenţilor sfaturi şi recomandări.

Dintre cei 713 poliţişti implicaţi în aceste activităţi, 371 sunt de la ordine publică, 224 de la rutieră, 47 sunt specializaţi în investigaţii criminale, 48 sunt din cadrul structurilor de prevenire şi 23 de la alte structuri de poliţie.

Astfel, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea centrelor universitare, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier.

De asemenea, unităţile de învăţământ sunt incluse în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei, iar datele de contact ale poliţistului de proximitate sunt afişate la universităţi, pentru o mai bună comunicare.

Totodată, pentru prevenirea evenimentelor negative şi evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional, poliţiştii vor organiza pentru studenţi diferite activităţi preventiv-educative.

Poliţiştii oferă studenţilor următoarele recomandări, pentru prevenirea furturilor şi tâlhăriilor:

În cămin:

Încuiaţi uşa camerei atunci când dormiţi;

Când plecaţi, chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp, asiguraţi uşa camerei;

Închideţi şi asiguraţi geamurile când sunteţi plecaţi, mai ales la parter sau etajele inferioare;

Nu lăsaţi persoane străine nesupravegheate în cameră;

Nu lăsaţi bagajele nesupravegheate pe holuri, alei, ori în faţa căminului;

Pe stradă:

Nu lăsaţi deschise geamurile, portierele ori portbagajul autoturismului şi nu lăsaţi bunuri de valoare (borsete, genţi, telefoane mobile) la vedere;

Nu afişaţi ostentativ bijuterii sau alte obiecte de valoare;

Pentru a evita implicarea în săvârşirea unor fapte care contravin legii este bine să:

Nu legaţi prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant;

Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute sau cunoscute întâmplător;

Nu primiţi nimic de la persoane necunoscute sau despre care aveţi puţine informaţii.

Poliţia Română urează succes tuturor studenţilor în noul an universitar!

1 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv