Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Academia de Poliţie a publicat lista celor 623 de doctori scoși pe bandă în 21 de ani

Academia de Poliţie “Al. I. Cuza” a publicat lista celor 623 de doctori – 345 în Drept și 278 în Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, titluri obținute în ultimii 21 de ani (perioada 1995 – 2016) în domeniul Drept și în ultimii 12 ani – restul.

 

copertare-teza-doctorat-eco-plus-3

Oficiali din cadrul Academiei de Poliţie au declarat pentru Mediafax că sunt verificate, prin sistem propriu, toate lucrările elaborate de la înfiinţarea Şcolii Doctorale.

Aceleaşi surse precizează că până în prezent au fost verificate 50 de lucrări, fiind identificată o singură suspiciune de plagiat în cazul primarului din sectorul 3 Robert Negoiţă.

Printre cei 345 de doctori în Drept se numără și Mihai Şova, fost secretar general adjunct al Ministerului de Interne în mandatul lui Gabriel Oprea, potrivit Mediafax.

El este unul dintre cei patru care au obţinut acest titlu în cursul anului 2016. Şova este cercetat de DNA, încă din 2015, după ce ar fi fotocopiat documente cu informaţii nepublice şi ar fi luat documente din dosare ale DNA.

Unul dintre cei 19 care au obţinut titlul de doctor în drept în anul 2004 este William Brânză, cu lucrarea “Infracţiuni asimilate corupţiei”.

Fost candidat la alegerile prezidenţiale în toamna lui 2014, Brânză a fost pus sub acuzare de DIICOT în 2015 pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 1 milion de euro. El a fost unul dintre cei 19 doctorazi ai anului 2004.

Pentru domeniul Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, într-un timp mult mai scurt, începând cu anul 2004, au fost date 278 de titluri de doctor.

În 2004, patru persoane şi-au obţinut doctoratul în acest domeniu iar în 2005, doar două. În 2010 şi 2011, Academia a scos câte 31 de doctori în ordine publică, 34 în 2013 şi 42 în 2015. De la începutul acestui an, 12 absolvenţi ai şcolii doctorale au devenit doctori.

Printre cei care şi-au obţinut titluri academice în acest domeniu sunt:

  • actualul şef al Inspectoratului General pentru Imigrări, Vasile Viorel, în anul 2012, cu lucrarea ” Instigarea crimelor şi criminalilor în serie”
  • şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO), Cătălin Ţone, în 2011 cu “Livrarea supravegheată-metodă specială în activitatea de combatere a traficului de droguri”
  • Constantin Bolboşanu, fost şef în cadrul DCCO, cercetat pentru o presupusă mită de 110.000 de euro, Remus Şpan, fost şef al “Doi şi-un sfert”
  • fostul procuror Marcel Sâmpetru şi omul de afaceri Adrian Petrache, cu lucrarea “România în contextul conceptului de siguranţă naţională şi securitate internaţională”, al cărui îndumător a fost Gabriel Oprea
  • Bogdan Buzăianu – cunoscut afacerist – a obţinut titlul de doctor în anul 2009, titlul lucrării fiind “Examen comparativ privind legislaţia penală fiscală română şi elveţiană” este titlu lucrării de doctorat a omului de afaceri
  • Costel Căşuneanu este un alt afaceriist devenit doctor în ordine publică – în anul 2007, cu lucrarea “Răspunderea juridică a persoanei juridice”, sub îndrumarea profesorului Alex Boroi, la fel ca şi Bogdan Buzăianu.
  • Procurorul Liviu Mihail Tudose de la Ploieşti, judecat în unul dintre dosaruele lui Sebastian Ghiţă, a devenit doctor cu lucrarea “Raporturile Ministerului Public cu Organele Poliţiei Judiciare”.
  • Mioara Mantale, fost prefect al Capitalei, este şi ea pe listă
  • deputatul UNPR Gheoghe Emacu
  • fostul senator Cătălin Voicu
  • fostul şef al Poliţiei Capitalei Marian Tutilescu
  • Ion Pitulescu, fost şef al IGPR
  • actualul şef al Poliţiei Române, Bogdan Despescu
  • fosta şefă a DIICOT, Alina Bica este doctor încă din anul 2010, cu lucrarea “Spălarea banilor, mijloc de reinserţie a fondurilor financiare ilicite în circuitul comercial legal “, obţinută sub coordonarea chestorului Florin Sandu.
38 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv