Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

POLITICĂ: Orban a amânat pentru marți ședința de Guvern pentru pachetele de legi pe care își va asuma răspunderea / 

Breaking News:
 

Anisie: Corectarea lucrărilor a BAC și Evaluarea Națională se va realiza din nou încrucișat

Noul ministru al Educației, Monica Anisie, a declarat, luni, în prima sa conferință de presă, că lucrările elevilor la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat 2020 vor fi corectate încrucișat, în alte județe decât cele în care tinerii susțin probele.

 

“Având în vedere că va fi o procedură, procedura aceea va prevedea corectura încrucișată. Vă asigur de acest lucru“, a declarat Monica Anisie, în cadrul primei sale conferințe.

Procedura fusese introdusă la Bacalaureatul începând din anul 2015, de ministrul de atunci, Sorin Cîmpeanu. Acesta a extins la examenele susținute de elevi principiul aplicat prima dată în 2011, la titularizare, de Daniel Funeriu.

Însă, la Evaluarea Națională 2019, când ministru al Educației era Ecaterina Andronescu, lucrările elevilor din București au fost corectate pentru prima dată tot în Capitală și nu încurcișat, în alte județe.

Ulteror, obligația de a corecta încrucișat lucrările la Bacalaureat, așa cum se făcea din 2015, pentru reducerea fraudelor, a fost eliminată de ministrul interimar al Educației, Daniel Breaz, după ce Cati Andronescu a fost demisă.

36 Shares