Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Cursuri suspendate la 12 școli, grădinițe și licee din Timiș, după furtuna de duminică

În urma furtunii devastatoare de duminică seară, soldată cu 5 morți în județul Timiș (totalul fiind de 8 persoane decedate în zona de vest a țării) și 137 de răniți în acest județ și alte6, un număr de 12 unități de învățământ din județul Timiș au cursurile suspendate, luni,  total sau parțial, până la remedierea problemelor legate de lipsa de curent sau apă, precum și a situațiilor care ar putea pune în pericol viața copiilor.

Șefa Inspectoratului Școlar Timiș, Aura Danielescu, a anunțat că suspendarea cursurilor a fost cerută de directorii respectivelor școli.

Potrivit acesteia, au fost anulate cursurile la Liceul Teoretic Buziaș, Școlile Gimnaziale Banloc, Cenei și Charlottenburg și la Colegiul Tehnic de Vest, Liceul de Arte și Colegiul Economic F.S. Nitti din Timișoara.

”La Școala Gimnazială Jimbolia, învățământ primar, au fost anulate parțial cursurile, iar conducerea școlii și a grădiniței din Iohanisfeld a solicitat suspendarea cursurilor pentru că imobilul în care funcționează a rămas fără curent. Suspendare a cursurilor s-a solicitat și la școala din Izvin, unde acoperișul clădirii a fost afectat”, a mai precizat Aura Danielescu.

Suspendări de ore au mai fost solicitate la școlile din Giera – unde cad țigle din acoperiș, nu este apă și curent, dar și la școala și grădinița din Beregsău Mare.

1 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv