Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cîrstoiu se disculpă: „Nu sunt incompatibil, există o decizie a ÎCCJ” / /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar mai există ploi până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

DOCUMENT. CCR motivează de ce i-a dat peste degete Ecaterinei Andronescu în cazul legii plagiatelor

Autoritatea care a emis titlul de doctor nu poate fi aceeaşi care decide retragerea titlului, ci o entitate independentă, iar anularea actului prin care a fost acordat titlul de doctor poate fi făcută numai de un judecător, în instanţă, precizează CCR în motivarea deciziei de neconstituţionalitate a legii privind plagiatele. (Vezi document la finalul articolului)

ECATERINA-ANDRONESCU jocurile olimpice

Amintim că judecătorii  Curţii Constituţionale a României (CCR) au decis în 26 octombrie  că Legea de modificare a OUG privind școlile doctorale “este integral neconstituțională”.

Anunțul a fost făcut chiar de Valer Dorneanu, președintele CCR și fost membru PSD, astfel că lovitura este și mai mare pentru Ecaterina Andronescu, cea care a orchestrat mutilarea OUG.

Întrebat ce se va întâmpla în continuare, Dorneanu a răspuns că “inițiatorii pot să înceapă procedura de la zero”.

Legea adoptată în 10 octombrie de Senat – for decizional – a modificat Legea Educaţiei prin manevrele Ecaterinei Andronescu, președintele Comisiei de învățământ din Senat.

La fel a procedat Cati Andronescu în timpul Guvernului Ponta, când a mutilat legea organică a educației (Legea1/2011 ) operând 126 de modificări de articole.

În Guvernul Ponta, Cati s-a salvat de incompatibilitate și conflict de interese tot prin modificarea Legii 1/2011

Evident, ea a  început cu modificarea articolului care i-a adus salvarea de incompatibilitate și conflict de interese: parlamentarii pot fi în același timp și rectori, evident cu două lefuri grase de la stat. Ordonanţa de urgenţă care a adus această modificare a fost aprobată de Guvernul Ponta 2 imediat după alegerile parlamentare din 21 decembrie 2012, când Cati Andronescu era ministru al Educației.

Cu câteva luni în urmă, în iulie 2012, Cati Andronescu îl salvase pe Ponta de plagiat.

Acum a încercat să opereze schimbări în OUG privind plagiatele adoptată de Guvernul Cioloș, avându-i de partea ei atât pe senatorii PSD, cât și pe cei ai PNL.

Concret, legea care a modificat OUG în octombrie excludea CNATDCU şi Ministerul Educaţiei din procesul de retragere a titlurilor de doctor, care era lăsat în seama Senatului universităţilor emitente şi a unor comisii de etică de la nivelul şcolilor doctorale – entităţi care nu există în prezent şi nu sunt reglementate. 

În aceste condiții, președintele CNATDCU a demisionat.

Cati, parlamentar de 20 de ani, mai vrea un mandat

CCR a decis însă că legea este neconstituțională în integralitatea ei, astfel că OUG rămâne valabilă până când noul Parlament va emite o nouă lege.

Vom vedea dacă Andronescu va încerca o altă manevră și, mai ales, dacă îi va convinge pe noii colegi să o susțină în demersul ei.

Trebuie precizat că Ecaterina andronescu candidează pentru al 6-lea mandat, ea fiind parlamentar de 20 de ani.

Motivarea CCR

Judecătorii CCR arată, în motivarea deciziei prin care au declarat neconstituţională legea de adoptare a OUG 4/2016, că Parlamentul foloseşte în legea pe care a adoptat-o, cu ignorarea cererii de reexaminare din partea preşedintelui Klaus Iohannis, ambii termeni – atât retragere, cât şi anularea actului administrativ privind titlul de doctor, creând ambiguitate şi intrând în conflict cu alte legi în vigoare.

Totodată, prevederea inclusă de Senat prin care un doctor poate solicita singur renunţarea la titlul de doctor „încurajează un comportament neonest”, permiţând plagiatorilor să se sustragă verificărilor şi sancţiunilor, dar şi să scape cu „fructul” doctoratului obţinut neonest, adică sporuri salariale sau alte beneficii patrimoniale.

Senatul a adus acestei legi modificări substanţiale şi total diferite faţă de cele avute în vedere de iniţiator şi de cele dezbătute şi aprobate în Camera Deputaţilor – , lucru care încalcă Constituţia şi principiul bicameralismului parlamentar.

Majoritatea modificărilor au fost aduse în Comisia de învățământ a Senatului de către Ecaterina Andronescu, și asumate în plen inclusiv de 12 senatori PNL.

CCR explică faptul că, potrivit legii Educaţiei, titlul de doctor se atribuie prin ordin al ministrului Educaţiei, după ce teza de doctorat este validată de CNATDCU. Prin modificările aduse de Parlament şi declarate neconstituţionale, aceste prevederi erau anulate iar titlul de doctor urma să fie acordat de Senatul universitar sau de prezidiul Academiei Române, care avea puterea şi de a le retrage.

Curtea arată că titlul de doctor este un act administrativ care intră sub incidenţa contenciosului administrativ.

„Actele administrative care au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice nu mai pot fi revocate de autorităţile emitente, constatarea nulităţii sau anularea acestora putând fi dispusă numai de instanţa judecătorească competentă prin introducerea unei acţiuni în termen de un an de la data emiterii actului”, explică judecătorii CCR.Parlamentul a scris în legea respectivă că „actul administrativ constatator al titlului ştiinţific se anulează de la data emiterii actului de revocare şi produce efecte doar pentru viitor”.

Or, acest lucru „constituie o încălcare a principiului irevocabilităţii actelor administrative individuale, cu consecinţe grave asupra drepturilor subiective născute ca urmare a intrării în circuitul civil a respectivului act. Posibilitatea revocării actului administrativ de către autoritatea emitentă încalcă principiul stabilităţii raporturilor juridice, introduce insecuritate în circuitul civil şi lasă la dispoziţia subiectivă a autorităţii emitente existenţa unor drepturi ale persoanei care a dobândit titlul ştiinţific”.

În opinia judecătorilor CCR, dacă există suspiciuni că nu s-au respectat procedurile sau standardele de calitate sau de etică profesionale, actul administrativ prin care s-a acordat titlul de doctor trebuie verificat de o entitate independentă:

“Dacă există suspiciuni cu privire la nerespectarea procedurilor sau a standardelor de calitate sau de etică profesională, Curtea reţine că actul administrativ poate fi supus controlului unei entităţi independente faţă de entitatea care a emis titlul de doctor, cu competenţe specifice în acest domeniu, care poate lua măsuri sancţionatorii cu privire la retragerea titlului în cauză”.

În cazul în care se vorbeşte în lege despre anularea titlului de doctor, acest lucru poate fi făcut numai de către judecător.

“Însă, dacă opţiunea legiuitorului este pentru revocarea sau anularea actului administrativ, aceasta nu poate opera decât în condiţiile stipulate de lege, respectiv măsura nu poate fi dispusă decât de o instanţă judecătorească, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 554/2004”, precizează motivarea CCR.

Judecătorii mai constată că parlamentarii au operat în legea respectivă cu două noţiuni juridice diferite, ale căror efecte se bat cap în cap: atât retragerea titlului de doctor, cât şi anularea actului administrativ care conferă titlul de doctor.

“Curtea observă că legea modificatoare operează cu noţiuni autonome, al căror regim juridic diferă în mod evident. Astfel, soluţiile legislative adoptate sunt de natură să creeze dificultăţi de aplicare, întrucât conduc la efecte contradictorii prin utilizarea unor instituţii juridice contrarii în cazul prevederilor potrivit cărora „actul administrativ constatator al titlului ştiinţific se anulează de la data emiterii actului de revocare şi produce efecte doar pentru viitor”, sau celor conform cărora „IOSUD anulează diploma” în baza „ordinului ministrului de retragere a titlului” de doctor/atestatului de abilitare. Astfel, potrivit dispoziţiilor legale, printr-un act de revocare „se anulează” un act administrativ constatator al titlului ştiinţific, iar anularea diplomei se realizează în baza unui act prin care se retrage titlul. Dincolo de imprecizia ipotezelor de incidenţă a legii, având în vedere că instituţia revocării/retragerii produce efecte pentru viitor, iar cea a anulării produce efecte şi pentru trecut, Curtea constată că aceste prevederi, confuze şi lipsite de rigoare juridică, generează incertitudine cu privire la aplicarea unitară a legii, împrejurare de natură să aducă atingere principiului securităţii juridice, principiu ce reclamă ca normele să fie clare, coerente şi neechivoce, iar pentru a fi corect interpretate şi aplicate, terminologia utilizată trebuie să fie certă şi suficient de previzibilă. Prin urmare, Curtea constată că prevederile potrivit cărora „actul administrativ constatator al titlului ştiinţific se anulează de la data emiterii actului de revocare şi produce efecte doar pentru viitor”, precum şi cele conform cărora „IOSUD anulează diploma” în baza ordinului ministrului de retragere a titlului de doctor/atestatului de abilitare, cuprinse în dispoziţiile art. unic pct.13 şi 17 contravin principiului legalităţii, prevăzut de art.1 alin.(5) din Constituţie”, arată CCR.

În fine, posibilitatea renunţării voluntare la doctorat încurajează plagiatul şi un „comportament neonest, ilicit”, motivează CCR.

Download (PDF, 314KB)

284 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv