Din totalul cererilor de înscriere în învățământul primar pentru anul şcolar 2017-2018, depuse în prima etapă (27 februarie – 16 martie) stabilită de Ministerul Educaţiei, au fost admise 152.872, reprezentând 99,2% (fiind depuse 154.102 cereri).
Astfel, 130.526 de cereri (84,7%) au fost admise la prima opțiune făcută pentru școala de circumscripție, 21.443 de cereri (13,9%) au fost admise la prima opțiune făcută pentru altă școală, iar 903 cereri (0,6%) au fost admise la a doua opțiune făcută pentru școala de circumscripție.
Celelate 1.230 de cereri (0,8%) vor fi soluționate în a doua etapă, deoarece nu conțineau opțiunea aferentă revenirii la școala de circumscripție
Din totalul de 154.102 cereri depuse, 129.413 cereri (84%) vizează copii cu vârsta de 6 ani împlinită până la data de 31 august 2017 (inclusiv), iar 24.689 de cereri (16%) vizează copii cu vârsta de 6 ani împlinită începând cu data de 1 septembrie 2017. Pe medii de rezidență, 83.286 de cereri (54%) provin din mediul urban, iar 70.816 cereri (46%) din mediul rural.
Anul trecut, în prima etapă au fost admise 166.698 de cereri, adică 99,1% din totalul celor 168.226 de cereri înregistrate.
A doua etapă de depunere a cererilor, rezervată copiilor care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ după prima etapă, se va desfăşura în perioada 24 – 30 martie. În acest sens, părinţii vor completa un nou formular de înscriere, repartizarea urmând a se realiza pe locurile disponibile după prima etapă. Unităţile de învăţământ sunt obligate să afişeze situaţia copiilor înscrişi şi a locurilor libere, după fiecare etapă de înscriere.
Rezultatele finale vor afişate în unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectorarelor şcolare în data de 6 aprilie. În perioada 7-13 aprilie vor fi soluţionate, la nivel local, toate cazurile nerezolvate.
Date statistice privind evoluţia cererilor de înscriere în învățământul primar în prima etapă: