Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cătălin Cîrstoiu și-a anulat toate ieșirile publice, după ce a fost reclamat la DNA și ANI de Emanuel Ungureanu / JUSTIȚIE: Iohannis a avizat începerea urmăririi penale a lui Petre Roman și Voican Voiculescu în dosarul Mineriadei / ANM: Vreme extrem de caldă până miercuri, apoi temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

DSVSA confirmă apariția a două noi focare de pestă porcină

Reprezentanții DSVSA Brăila au confirmat, joi, apariția a două noi focare de pestă porcină.

sursă foto: botosaniexpress.ro

Anunțul a fost făcut chiar de Gicu Drăgan, directorul executiv al DSVSA Brăila, care a precizat că cele două focare au fost localizate în orașele Însurăței și Cuza Vodă.

Deja autoritățile locale au impus un plan de măsuri de protecție și supraveghere în jurul celor două focare.

S-a ajuns ca în acest moment doar în județul Brăila să fie localizate 16 focare de pestă porcină, numărul animalelor sacrificate depășind cifra de 8.000.

Specialiștii se tem că cifrele vor crește în condițiile în care identificarea se face foarte greu, iar măsurile necesare se iau cu întârziere și din cauza dificultății cu care se colaborează cu localnicii.

10 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv