Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

JUSTIȚIE: Curtea de Apel București, așteptată să decidă dacă Băsescu a colaborat cu Securitatea / POLITICĂ: CCR va judeca pe 16 octombrie contestația lui Tăriceanu privind numirea lui Meleșcanu președinte la Senat 

Breaking News:
 

Înscrieri la Concursul Internațional de Discursuri. Întrebarea anului :”Crezi că nimic nu e imposibil?”

Elevii cu vârste între 11 și 19 ani se pot înscrie la Concursul Internațional de Discursuri “EF Challenge”, pentru ediția din acest an organizatorii lansând participanților întrebarea: “Crezi că nimic nu e imposibil?”.

HEADER-CONCURS

Înscrierile la concurs sunt gratuite și se fac online pe website-ul www.ef.com/efchallenge de profesori, iar mai apoi de către elevi, pe baza “codului de profesor”.

Competiţia se desfăşoară în mai multe faze, prima fiind selecția la nivel de școală, între 15 și 30 martie.

“La selecția pe școală, profesorii coordonatori din fiecare unitate de învățământ vor organiza un concurs pentru a alege câștigătorul din școala respectivă. Astfel, elevul ce acumulează cele mai multe puncte din fiecare școală va trebui să încarce filmarea pe YouTube, urmând ca link-ul cu videoclipul, de 2 până la 5 minute, să fie postat pe pagina www.Facebook.com/QdaysEdu – împreună cu numele complet, școala pe care o reprezintă și profesorul coordonator. Urmează apoi preselecția națională, unde se vor alege cele mai bune 20 de discursuri dintre câștigătorii din fiecare școală”, precizează un comunicat de presă al organizatorilor, remis redacţiei.

Preselecția națională va avea loc între 1 și 10 aprilie iar selecția națională pe 16 aprilie, când se va alege cel mai bun discurs la nivel național. De această dată, elevii se vor afla în fața unui public și al juriului. Câștigătorul va fi propus la selecția de la nivel mondial.

elevi concurs finala 2015
Selecţia finală din 2015

Discursul câștigătorului din fiecare țară va fi filmat la nivel local, pentru a fi transmis juriului ce va face selecția globală, iar cei mai buni 20 de oratori din întreaga lume vor prezenta discursurile la Forumul EF Youth Leadership din Rio de Janeiro.

Selecția mondială – ultima etapă – va avea loc în 30 aprilie, iar cele mai bune 20 de discursuri vor fi prezentate în fața unui public internațional, la Forumul EF Youth Leadership, care va avea loc în august, la Rio de Janeiro (Brazilia).

elevi concurs poza selectie finala 2015
Selecţia finală din 2015
Premii atractive pentru elevi şi profesorii coordonatori
Organizatorii au pregătit premii atractive pentru participanţii din întreaga lume. Douazeci dintre acestia, cu varste cuprinse intre 15 si 19 ani, vor fi câştigătorii unei excursii la EF Youth Leadership Forum în Rio de Janeiro.
Cei mai mici dintre oratori (11-14 ani) au sansa sa castige un curs impreuna cu colegii de clasa, in Marea Britanie sau in Singapore.
Zece elevi vor castiga o tabara internationala de studii pe o durata de 2 saptamani.
Recompensati vor fi si profesorii coordonatori, iar zece dintre acestia vor primi un curs de pregatire didactica in strainatate si 300 de elevi si profesori vor castiga un curs online de limba engleza la EF Englishtown, pe o durata de 3 luni.

Qdays Educațional Holidays, reprezentant oficial al EF Education First în România, este coordonatorul etapei naționale a concursului internațional de discursuri.

0 Shares