Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu îi transmite din Qatar lui Cîrstoiu: „Să răspundă la toate acuzațiile. Eu nu i-am cerut lămuriri, dânsul trebuie să se explice bucureștenilor” /JUSTIȚIE: Fost director alTermocentralei Rovinari, trimis în judecată pentru luare de mită / ANM: Vreme ploioasă, temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

Jale la simularea pentru BAC: Sub 40% rată de promovare

Elevii care au susținut în perioada 19-22 martie simularea examenului de Bacalaureat au obținut rezultate mediocre, deși Ministerul Educației spune că rata de promovare a crescut un pic față de anul trecut.

Astfel, ponderea elevilor de clasa a XII-a cu medii care asigură promovarea (6 şi peste 6) este de 39,55% (43.800 de elevi din 110.752 de elevi prezenţi). 

“Rezultatul este superior celui înregistrat anul trecut (38,23%). Datele prezentate în acest comunicat nu sunt finale, centralizarea lor fiind realizată în proporție de 99,9%”, precizează Ministerul Educației.

La clasa a XI-a, rata de promovare este de 33,73%, în creștere cu aproape 4 procente, comparativ cu 2017, când s-a situat la valoarea de 29,85%, respectiv cu 8 procente față de 2016 (25,76%). Mai precis, dintre cei 119.990 de elevi participanţi, 40.475 de elevi au obţinut medii peste 6.

Rata cumulată de promovare este de 36,52%.

Pe tranşe de medii, situaţia cumulată (clasa a XI-a şi clasa a XII-a) arată astfel: 27.104 elevi au obţinut medii între 6 şi 6,99, 29.180 de elevi – medii între 7 şi 7,99, 20.434 de elevi – medii între 8 şi 8,99 şi 7.509 elevi – medii între 9 şi 9,99. 

48 de elevi au obținut media 10

Pe segmentul 5 – 5.99, au fost cuprinse 11.907 medii, însă conform metodologiei de organizare și desfăşurare a examenului, nota minimă pentru fiecare disciplină în parte este 5, iar media finală a notelor la toate disciplinele, necesară pentru promovarea examenului, este cel puțin 6. În această situație sunt 146.467 de elevi, care nu au reușit să obțină media minimă.

Pe probe, situaţia cumulată a notelor mai mari sau egale cu 5 este următoarea: 

  • ​67,7% la proba E)a) – Limba şi literatura română (59,4% în 2017)
  • 75,8% la proba E)b) – Limba și literatura maternă (74,1% în 2017)
  • 48,8% la proba obligatorie a profilului E)c) – Matematică sau Istorie (52,1% în 2017)

La proba la alegere a profilului E) d), susținută doar de elevii claselor a XII-a, rata notelor peste 5 a fost de 81% (superioară cu 21 de procente față de anul trecut – 60,4%).

În 6 judeţe, rata de promovare la clasa a XII-a a depășit 45%: Hunedoara (45,3%), Brăila (46,1), Alba (47,3%), Galați (48,7%), Cluj (49,8%) și Iași (50,2%). Procente reduse de promovare s-au înregistrat în judeţele Călărași (25,6), Giurgiu (25,2) și Ilfov (22).

În ceea ce priveşte rezultatele elevilor din clasele a XI-a, procente de promovare de peste 38% s-au înregistrat în judeţele Brăila (38,9), Dolj (39,3), Iași (39,9) și Cluj (44,6). Sub pragul de 20% figurează judeţul Giurgiu (16,6%)

“Notele pot fi trecute în catalog doar la solicitarea scrisă a elevilor care doresc acest lucru. Reamintim că obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile pe care le presupune acest examen, respectiv stabilirea și conştientizarea nivelului real de pregătire în vederea optimizării performanțelor.

Rezultatele trebuie analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii și şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea stabilirii unor măsuri care să genereze optimizarea performanţelor şcolare”, mai precizează Ministerul Educației.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv