Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cătălin Cîrstoiu a fost reclamat la DNA și ANI de Emanuel Ungureanu / JUSTIȚIE: Tribunalul Vaslui l-a plasat în arest la domiciliu pe fostul lider PSD de Vaslui, Dumitru Buzatu / ANM: Vreme extrem de caldă până miercuri, apoi temperaturile scad brusc cu pânăla 15 grade / 

Breaking News:

Ministrul Sănătăţii vrea capul şefilor Spitalului de Pediatrie din Piteşti

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, a anunţat că solicită înlăturarea de urgenţă, din funcţii, a şefilor Spitalului de Pediatrie din Piteşti, după ce un micuţ de numai un an şi şase luni, grav bolnav, a fost plimbat pe la şase spitale.

patriciu achimas cadariu 2

Cadariu susţine că micuţul, din Mioveni, a fost consultat în mai multe spitale din Capitală, deşi cei de la Spitalul de Pediatrie din Piteşti ştiau deja de situaţia sa gravă.

“Din primele verificări efectuate, potrivit informării transmise de către Direcţia de Sănătate Publică Argeş, situaţia acestui copil era cunoscută de personalul medical al Spitalului de Pediatrie Piteşti încă din data de 13 februarie, când copilul a fost adus de părinţi pentru consult de specialitate, acuzând febră şi scaune diareice. Cu toate acestea, în regim ambulatoriu, i s-a prescris tratament simptomatic”, este mesajul transmis de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Mai mult, cei de la minister susţin că “au fost recoltate analizele de sânge şi coproculturi, în urma cărora s-au evidenţiat criterii de diagnostic asociate Sindromului Hemolitic Uremic. Din coprocultură, în urma testării, s-a pus în evidenţă prezenţa Verotoxinei secretate de o tulpină de Escherichia Coli”.

Cadariu susţine că, dacă şefii Spitalului de Pediatrie din Piteşti nu vor dori să-şi depună demisiile, atunci va solicita Consiliului Judeţean înlăturarea lor din funcţii.

De cealaltă parte, reprezentanţii instituţiei din Piteşti se consideră nedreptăţiţi şi susţin că nu sunt singurii vinovaţi în acest caz. Mai mult, personalul spitalului ameninţă cu acţiuni de protest în cazul în care dorinţa lui Cadariu va fi pusă în aplicare.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv