În această perioadă, 24-28 aprilie, Colegiul Naţional “Decebal”, din municipiul Deva, găzduieşte faza naţională a Olimpiadei de ştiinţe socio-umane.
La eveniment participă 257 de elevi din întreaga ţară, 42 de profesori însoţitori şi 46 de membri ai Comisiei centrale (cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar, inspectori şcolari, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale).
Elevii concurează la următoarele discipline: Educaţie civică – ciclul primar; Cultură civică – ciclul gimnazial; Logică, argumentare şi comunicare, Psihologie, Economie, Sociologie, Filozofie – ciclul liceal.
Repartizarea pe discipline arată astfel: Cultură civică – 39 de echipaje, alcătuite din 78 de elevi; Logică, argumentare şi comunicare – 41 de elevi; Psihologie – 41 de elevi; Economie – 35 de elevi; Sociologie – 32 de elevi; Filosofie – 30 de elevi; Educaţie civică – 34 de lucrări.
Evenimentul se va încheia cu festivitatea de premiere care va avea loc vineri, 28 aprilie, la ora 09.30, la Teatrul de Artă Deva.