Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ministrul Boloș a inițiat un proiect de HG pentru prelungirea cu încă 3 luni a plafonării tarifelor RCA / 

Breaking News:
Învățământ dual

Programul o’SCAR: Rezultatele promoției 2019 și o nouă sesiune de înscriere

Programul de învățământ dual o’SCAR (Școala Comercială Austriacă din România), primul proiect de acest tip din București, inițiat în 2015, a anunțat finalizarea cursurilor celei de-a doua promoții care încheie programul de formare de comercianți vânzători.

Programul a avut o rată de promovare de peste 90%, toți absolvenții primind oferte de angajare după terminarea acestuia.

Totodată, a fost anunțată și o nouă sesiune de înscriere pentru anul școlar 2019 – 2020, aceasta urmând să se desfășoare în perioada 22-24 iulie.

 “Copiii au fost entuziasmați să vină la practică și să învețe de la specialiști în domeniu. În plus, faptul că se pot angaja imediat după absolvire a fost în mod clar o motivație puternică pentru ei. În acești trei ani, au crescut atât din punct de vedere profesional, cât și personal – este minunat să vezi cum adolescenții aflați la primii pași în învățarea unei profesii se transformă în tineri ambițioși și responsabili.” a declarat Cristina Gheorghe, coordonatorul programului o’SCAR.

Programul o’SCAR este destinat absolvenților clasei a VIII-a care doresc să învețe meseria de lucrător comercial. Programul va mai susține o sesiune de înscriere în perioada 22-24 iulie, aceasta având loc în cadrul Colegiului Economic Costin C. Kirițescu.

o’SCAR oferă elevilor burse lunare de 400 RON, transport gratuit, practică direct la companiile partenere, dar și un certificat profesional de atestare pe baza căruia se pot angaja oriunde în Uniunea Europeană. De asemenea, absolvenții programului au prioritate la angajare în cadrul companiilor la care au făcut practică.  

Despre programul o’SCAR

Lansat în 2015, programul o’SCAR are profil de învățământ dual și presupune 3 ani de specializare în meseria de comerciant-vânzător. Cursurile sunt complet gratuite și sunt organizate la Liceul Colegiul Economic ”Costin C. Kirițescu” din București, acestea fiind completate de ore de practică efectuate la companiile partenere. Programul O’SCAR este susținut de companiile Carrefour, C&A, Deichmann, Hervis Sports, Humanic, Kika, Peek&Cloppenburg, Telekom. 

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv