Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Răzvan Vulcănescu se întoarce președinte la CNAS – pentru a 3-a oară

Răzvan Teohari Vulcănescu a revenit în funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), după ce premioerul Viorica Dăncilă a demis-o, luni, pe protejata lui Darius Vâlcov, Adriana Cotel.

Răzvan Vulcănescu a mai fost numit până acum de două ori la conducerea CNAS, în perioadele septembrie 2017 – noiembrie 2017 (numit de Mihai Tudose) și ianuarie 2018 – ianuarie 2019 (numit tot de Tudose, pe atunci premier).

În perioada 2012-2016, în perioada Guvernului Ponta, el a fost subsecretar de stat, apoi secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Absolvent al Colegiului Național de Apărare

Răzvan Vulcănescu este absolvent al Colegiului Național de Apărare, unde are o diplomă în “Securitate și bună guvernare”.

El are, de asemenea, o diplomă în Management Spitalicesc la Școala Națională de Sănătate Publică și Management Sanitar și este doctorand la Academia de Studii Economice cu tema “Implementarea conceptului de data mining în vederea fundamentării deciziilor de reformă în domeniul sănătății”. Vulcănescu are și o diplomă în management public și un master în integrare europeană. 

În perioada 2007-2011, Răzvan Vulcănescu a condus Direcția de Control/Manager public din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, cu o pauză între 2009-2010, când a fost director general al Direcției Generale Sănătate Publică, Asistență Medicală și Programe Naționale de Sănătate în Ministerul Sănătății. De asemenea, între 2006 și 2007, a fost manager public în cadrul Unității de Politici Publice din cadrul Ministerului Sănătății.

Declarație de avere

Șeful CNAS deține, potrivit declarației de avere completate în acest an, 3 terenuri agricole (două de câte 5.000, respectiv unul de 7.400 de metri pătrați) în localitatea Răducăneni din județul Iași și un teren intravilan de 10.000 de metri pătrați, tot în Răducăneni, în posesia cărora a intrat printr-un contract de donație. 

Vulcănescu mai are un credit la bancă de peste 800 de mii de lei, scadent în anul 2033. 

Anul trecut, Răzvan Vulcănescu a avut venituri de 92.640 RON, 4.680 RON și 4.353 RON, iar soția sa nu a obținut niciun venit, potrivit datelor trecute în declarația de avere. 

18 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv